18:26 26 Mai 2019
În direct
  • EUR20.08
  • USD18.03
  • RUB0.28
  • RON4.22
  • UAH0.68
    Наркотики

    Elevii vrânceni se droghează – profesorii și părinții se fac că nu știu

    © Sputnik / Олег Золото
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    63210

    Din păcate, fenomenul consumului de substanțe interzise în rândul elevilor, tinerilor și adolescenților este în creștere ușoară comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

    BUCUREȘTI, 13 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Avertisment îngrijorător de la Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Vrancea, organism cu rol consultativ ce funcționează pe lângă Consiliul Județean, care spune că toate liceele din Vrancea au probleme mari cu consumul de substanțe interzise.

    Într-o luare de poziție a autorității județene care reunește specialiști și decidenți din instituții, cum ar fi Serviciul pentru Combaterea Crimei Organizate, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Focșani, Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, Primăria Municipiului Focșani sau Serviciul de Ambulanță, alături de aleși județeni, se precizează că acest fenomen reprezintă o problemă reală. Mai mult, vârsta consumatorilor scade, iar cel mai mic copil detectat că a consumat asemenea substanțe are nouă ani.

    Autoritățile spun că primii vinovați sunt părinții, care sunt sfătuiți să fie mai atenți la felul în care minorii își petrec timpul liber și să nu lase doar în sarcina cadrelor didactice problema supravegherii celor mici.

    “S-a constatat că majoritatea părinților sunt într-o stare de negare, neacceptând adevărul atunci când sunt înștiințați de organele competente că fiul/fiica lor a fost identificat/ă că a consumat sau comercializează substanțe interzise. Pe de altă parte, profesorii și directorii de școli nu fac cunoscute aceste incidente legate de consumul de substanțe interzise, din dorința de a proteja copiii și familiile acestora sau de a nu prejudicia reputația școlii. A fost apreciat util și necesar ca în cadrul orelor de dirigenție, în cadrul “Școlii Altfel” și a altor activități organizate în unitățile de învațământ, să se dezbată mai mult acest subiect și să fie prezentată părinților această realitate”, solicită autoritățile județene, potrivit romaniacurata.ro

    Autoritățile vor să ia măsuri

    Ce pot face autoritățile pentru a soluționa o problemă de o asemenea gravitate? Potrivit unui comunicat al autorităților județene din Vrancea, care susțin că propunerea ar fi a președintelui Consiliului Județean Marian Oprișan, autoritățile propun demararea unei campanii pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar, consumului de alcool și droguri de către copii și tineri, prin instituțiile publice cu competente în asigurarea unui climat corespunzător de siguranță civică.

    În acest sens se dorește modificarea Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, respectiv majorarea cuantumurilor amenzilor, precum şi majorarea perioadei de suspendare a activităţii localului public care vinde tutun și alcool minorilor. În plus, se dorește achiziţionarea unui set complet pentru detectarea prezenţei substanţelor ori produselor stupefiante care să fie la dispoziția autorităților, mai notează sursa citată.

    De asemenea, sunt anunțate și acțiuni preventive în baruri, cluburi, discoteci, săli de jocuri și locuri de agreement, dar și în trafic pentru identificarea persoanelor aflate sub influenţa de substanţe psihoactive.

    Liceenii vrânceni recunosc că în rândurile lor se consumă diverse substanțe interzise, dar spun că e greșită generalizarea autorităților potrivit căreia se consumă droguri în toate liceele.

    Elevii spun că este nevoie de mai mult de o campanie de informare și arătare cu degetul în școli. Ei spun că toți consumatorii ar trebui luați în evidență și ținuți sub observație, consiliați și incluși în programe de terapie.

    Centrul Antidrog, depășit de situație?

    Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea susține că acționează neîncetat în medul școlar, conform​ Planului de Acțiune pentru implementarea Strategiei judeţene antidrog în perioada 2017-2020.

    Sursa citată informează că în luna aprilie s-au derulat cinci proiecte în școli, un proiect în mediul familial și șapte activități în cadrul programului național „Şcoala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”. În plus, susțin cei de la Centrul Antidrog, au fost realizate informări, evaluări și intervenții individuale pentru un număr de cinci beneficiari.

    Din păcate, viața bate filmul, iar acțiunile celor de la Antidrog se dovedesc a nu fi atât de eficiente pe cât ar trebui.

    Românii care au probleme legate de droguri pot suna gratuit, de luni până vineri, între orele 8-16 la linia telefonică TEL – VERDE 0 8008 700 700. Potrivit Agenției Naționale Antidrog, în România, linia telefonică gratuită a început să fie operaţională începând cu luna aprilie 2005, ca tip de serviciu comunitar de informare a opiniei publice, părinţilor, adolescenţilor şi tinerilor cu risc crescut de consum de droguri.

    Programul său se suprapune peste cel școlar și peste cel al părinților, motiv pentru care nu sunt mulți cei care se încumetă să ceară ajutor.

    Tagurile:
    Droguri, școli, elevi, Educație
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei