18:50 14 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.40
  • USD17.59
  • RUB0.27
  • RON4.08
  • UAH0.72
    Ecaterina Andronescu

    Ecaterina Andronescu, lovitură pentru un sfert din profesorii țării

    © Photo: Guvernul României
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    2729412

    Ministrul Educației Naționale dorește ca profesorii care au făcut cursuri la distanță să intre într-un program de formare.

    BUCUREȘTI, 27 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. În școlile din România predau aproximativ 80.000 - 85.000 de profesori care au făcut facultățile ”la distanță”. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, care a explicat că trebuie luate anumite măsuri în privința acestor cadre didactice.

    ”În sistemul de învățământ, circa 80-85.000 de profesori sunt din universitățile în care au avut programe la distanță. Când înveți la distanță, înveți ușor departe de carte. Ca urmare, cu prioritate trebuie să îi aducem într-un program de formare. Toate lucrurile acestea sunt extrem de importante”, a explicat Andronescu.

    Demnitarul a declarat, de asemenea, că în școlile noastre  avem o generație radical diferită de generația de acum 15 sau 20 de ani. Și aceasta fiindcă actualii elevi au alte așteptări, alte achiziții chiar înainte de a ajunge la școală, ”pentru că s-au format în marea lor majoritate cu degețelele pe tabletă”. Șefa MEN a subliniat necesitatea adaptării învățământului la cerințele actuale, precizând că școala nu se mai poate face cu creionul și creta.

    ”Trebuie să încercăm să ne modernizăm. Cum? Pentru asta avem bani să cumpărăm tablete inteligente în fiecare clasă dar pentru asta trebuie să îi ajutăm pe profesori să lucreze cu ele”, a punctat Andronescu, potrivit edupedu.ro

    Aceasta a amintit că există programul CRED pentru formarea a 55.000 de profesori, dar a explicat că nu este suficient, deși valoarea sa este de 46 de milioane de euro. Demnitarul a dat asigurări că vor mai fi scrise și alte programe prin care toți profesorii să fie trecuți prin programe de formare.

    Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în România sunt 256.000 de profesori. Asta înseamnă că dascălii care au făcut studii la distanță reprezintă cam un sfert din totalul cadrelor didactice.

    Inițiativa ministrului Andronescu este lăudabilă, numai că, pentru a fi de succes, ar trebui ca acele cursuri de formare să fie făcute temeinic, iar evaluările să reflecte exact nivelul de cunoștințe al cursantului. La ora actuală, situația nu este deloc așa, multe cursuri fiind făcute doar de dragul creditelor, dascălii rămânând la același nivel al cunoștințelor. Diferența o face doar faptul că, dacă nu rămân cu cine știe ce informații, măcar au un gol în buzunar…

    Acesta este un alt aspect la care trebuie să reflecte Ecaterina Andronescu, pentru că trimiterea unui număr atât de mare de profesori la cursuri ar trebui susținută financiar de MEN și nu din buzunarul propriu de fiecare participant. Pentru că, altfel, profesorii nu vor fi decât niște călători clandestini în sistemul pe care îl slujesc…

    Tematic

    Ultima oră: ordinele semnate de Andronescu ieri, retrase
    Ce se întâmplă cu Ecaterina Andronescu? Expert educațional, dezvăluiri
    Profesor, mesaj cutremurător către Andronescu: ”Clacăm toți”
    Andronescu. ”N-am venit la minister ca sa nu supar pe nimeni”
    Doamna ministru Andronescu, ce faceti cu școlile românești?
    Disputa momentului pe note: Andronescu - ”Sunt minciuni”
    Tagurile:
    Profesor, Educație, Ecaterina Andronescu


    Știrile Zilei