13:12 25 Ianuarie 2020
În direct
  • EUR19.66
  • USD17.73
  • RUB0.29
  • RON4.11
  • UAH0.73
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    2775 0 0

    Adrian Pintilie, profesor de Geografie în județul Brașov, a semnalat că există nereguli la repartizarea și angajarea în școli pe posturile de suplinitori.

    © Sputnik / Александр Кряжев
    BUCUREȘTI, 28 aug – Sputnik, Georgiana Arsene. Aplicația destinată Titularizării realizată de Ministerul Educației Naționale indică una, dar realitatea din teritoriu este alta.

    Mai exact, dacă în aplicația ministerului apar posturi pe care inspectoratele școlare dau decizii de repartizare, în unitățile de învățământ acestea lipsesc cu desăvârșire.

    Nu este un mister la mijloc, ci doar faptul că posturile nu există la nivelul școlii.

    Adrian Pintilie, profesor de Geografie în județul Brașov, fondator al grupului Titularizare 2019-2020&Definitivat2019 se întreabă cum este posibil ca un candidat să ia în ședința de repartizare din 22 august 6 ore, să meargă la școala respective și să afle că, de fapt, poate lua doar 4 ore, iar restul le ia altcineva la plata cu ora? Acele două ore sunt date, dar la altă specialitate.

    ”Sau să iei post de învățător în ședința din 22 august și să te trezești că postul nu există de fapt, iar tu să rămâi practic fără post, pentru că au fost luate toate orele în ședințele din 26-27 august/ Sau să iei post și când mergi la școală să ți se spună că postul nu mai e, a fost luat prin detașare?”, a scris Pintilie. 

    Dascălul a vorbit despre posturi ”cu dedicație”, pe care anumite școli le păstrează pentru oameni apropiați conducerii sau sindicatelor.

    El spune că dă examene de titularizare de prin 2009 și că degeaba a avut și medii peste 9, fiindcă a rămas tot suplinitor, deoarece nu se scot posturi titularizabile pe Geografie, fiind una dintre materiile cu orele cele mai puține.

    Mai mult, acesta a declarat că există o mare tăcere a celor care văd aceste nereguli, dar cărora le este teamă să sesizeze instituțiile.

    Edupedu.ro susține că numeroși profesori avertizează în fiecare an că există școli care ”ascund” posturi și nu le scot la concurs pentru ca, prin diverse tertipuri juridice să le păstreze pentru profesori care le sunt apropiați.

    Tematic

    Titularizare 2019: tot ce trebuie să știți despre contestații
    Rezultate titularizare 2019: când se afișează
    Rezultate titularizare 2019: lista notelor pe județe
    Mii de profesori, incapabili să ia măcar 5 la examenul de titularizare 2019
    Titularizare 2019: scandal la repartizarea pe posturi, acuzații grave
    Tagurile:
    titularizare 2019


    Știrile Zilei