09:05 22 Septembrie 2019
În direct
  • EUR19.52
  • USD17.64
  • RUB0.28
  • RON4.12
  • UAH0.72
    Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel

    Patriarhul Daniel, anunț pentru toți profesorii – ce se întâmplă cu școlile

    © Photo: Mircea Florescu
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    64910

    Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat toți elevii, părinții și cadrele didactice din învățământul preuniversitar, la începutul anului școlar 2019-2020.

    BUCUREȘTI, 4 sept – Sputnik, Georgiana Arsene. Preafericitul Daniel a declarat că Biserica Ortodoxă Română susține educația în mediul rural, organizând proiecte de prevenire și corectare a fenomenului de părăsire timpurie a școlii, așa cum este Proiectul ”Alege Școala!” – etapele patru, cinci și șase, organizat în parteneriat cu Fundația World Vision România.

    Totodată, a continuat Patriarhul Daniel, prin continuarea Programului catehetic ”Hristos împărtăşit copiilor”, prin organizarea de tabere şi activităţi educaţionale, Biserica doreşte să încurajeze copiii şi tinerii să-şi trăiască viaţa în comuniune de iubire cu Dumnezeu şi oamenii, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel.

    ”Drept aceea să urmărim cele ale păcii şi cele ale zidirii unuia de către altul” (Romani 14, 19). Acolo unde există cooperare strânsă între preot, primar şi învăţător, se creează speranţă mai multă şi comuniune spirituală mai intensă”, a explicat înaltul prelat

    Capul Bisericii Ortodoxe Române a precizat că, astăzi, atât în mediul rural, cât și în cel urban, Familia, Biserica și Școala sunt chemate să ofere copiilor și tinerilor ajutorul necesar dezvoltării lor atât în plan personal, cât și comunitar, să cultive libertatea, responsabilitatea și demnitatea persoanei umane, într-o lume marcată profund de individualism și secularizare.

    ”Cu prilejul începutului anului şcolar 2019-2020, ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, „Învăţătorul şi Domnul” (Ioan 13, 13), să lumineze şi să umple de pace şi bucurie sufletele copiilor şi tinerilor, precum şi ale părinţilor, învăţătorilor şi profesorilor care îi ajută pe elevi să fie o binecuvântare pentru poporul român, pentru prezentul şi viitorul României!”, a transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.



    Știrile Zilei