05:24 24 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.31
  • USD17.38
  • RUB0.27
  • RON4.06
  • UAH0.70
    Imagine simbol

    Bursele școlare 2019-2020: câți bani primesc elevii și cum pot fi obținuți

    © Sputnik / Rodion Proca
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    11810

    Orice bursă școlară, indiferent că este de performanță, de merit, de studiu sau de ajutor social nu trebuie să fie mai mică de 100 de lei – iată ce își propune Ministerul Educației Naționale.

    BUCUREȘTI, 10 oct – Sputnik, Georgiana Arsene. Ministerul Educației Naționale a propus Guvernului să adopte o hotărâre potrivit căreia suma alocată urmează să fie stabilită de autoritățile administrației publice locale din bugetele cărora se acordă bursele.

    Autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor. Acest lucru depinde de posibilitățile financiare existente la nivel local

    Bursele sunt destinate elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență, care se încadrează în condițiile specifice fiecărui tip de bursă pentru anul școlar 2019-2020.

    Valoarea burselor sociale

    Elevii orfani sau săraci primesc 300 de lei lunar, cei din mediul rural care sunt școlarizați în altă localitate – 100 de lei lunar, elevii al căror venit net lunar pe membru de familie nu este mai mare de 50% din salariul minim net pe economie – 300 de lei, de ajutor social ocazional – 300 de lei pe lună.

    Valoarea burselor de performanță

    Elevii care au obținut la olimpiadele și concursurile școlare, faza națională, locurile I, II sau III, precum și cei care s-au calificat în loturile de pregătire organizate pentru competițiile internaționale primesc burse în valoare de 1.000 de lei, informează dcbusiness.ro

    Elevii care au obținut la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural – artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific locurile I, II sau III primesc burse în valoare de 500 de lei.

    Valoarea burselor de merit

    Elevii cu media zece primesc 600 de lei pe lună, în timp ce școlarii cu media cuprinsă între 9,50 și 9,99 primesc 300 de lei lunar.

    Pentru cei cu media cuprinsă între 9,49 și 9,00 se dau 200 de lei lunar, iar elevii cu media cuprinsă între 8,99 și 8,50 beneficiază de 70 de lei lunar.

    Tematic

    Veşti bune pentru români: Federaţia Rusă continuă să ofere burse de studiu
    Burse ale locurilor de muncă în state UE pentru aducerea românilor acasă
    Burse elevi 2019-2020: schimbări. Care va fi valoarea lor
    Tagurile:
    Bani, Elevi, Burse


    Știrile Zilei