12:54 21 Ianuarie 2021
În direct
  • EUR21.03
  • USD17.34
  • RUB0.24
  • RON4.31
  • UAH0.62
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    8126 0 0

    În numărul 1051 al Monitorului Oficial din data de 30.12.2019 a fost publicată Legea nr. 260 din 24.12.2019, lege pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr. 1 din 2011.

    BUCUREȘTI, 2 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Profesorii pot fi supuși unui examen medical complet, al solicitarea conducerii unității de învățământ. Vorbim despre o modificare a articolului 234, aliniatul (4).

    Inițial, acest articol prevedea că, în situații de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală, conducerea unității sau a instituției de învățământ poate solicita, cu acordul consiliului de administrație, un nou examen medical complet.

    Aceeași prevedere se aplica, în mod similar, funcțiilor de conducere, de îndrumare și de control, precum și personalului din unitățile conexe învățământului.

    Modificat, acest articol prevede că ”în situaţii de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală a personalului angajat într-o unitate şcolară, unitate conexă, casa corpului didactic, inspectorat şcolar, unitatea de învăţământ poate solicita, la sesizarea oricărui factor implicat în procesul educaţional, prin hotărâre a consiliului de administraţie al instituţiei în cauză, un nou examen medical complet”.

    Cu alte cuvinte, unitatea de învățământ poate solicita ca un dascăl să fie supus unui nou examen medical complet, în baza unei solicitări a părinților.

    Modificările la Legea Educației nu se opresc aici. Astfel, situaţiile de inaptitudine profesională de natură psihocomportamentală sunt analizate şi stabilite de către o comisie formată din 3-5 membri, medici specialişti, constituită la nivel judeţean în baza unui protocol între Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii, care să realizeze expertiza capacităţii de muncă.

    Cine face sesizarea

    Potrivit documentului legislativ, orice persoană poate sesiza în scris cu privire la săvârșirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară prin înregistrarea sesizării fie la secretariatul unității de ȋnvăţământ pentru faptele săvârşite de personalul angajat ȋn legătură cu atribuţiile din fişa postului, fie la secretariatul inspectoratului şcolar pentru fapte săvârşite de personalul de conducere al unităţilor /instituţiilor de ȋnvăţământ şi de personalul de ȋndrumare şi control şi de execuţie al inspectoratului şcolar, precum şi pentru fapte săvârşite de membrii comisiilor/consiliilor sau respnsabililor numiţi de inspectoratul şcolar sau la registratura Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru fapte săvârşite de personalul de conducere din inspectoratele şcolare şi personalul de ȋndrumare, de control şi de execuţie din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

    Până acum, sesizarea se putea depune, în scris, numai la registratura unității sau instituției de învățământ.

    Cercetarea faptei și comunicarea deciziei se fac în termen de cel mult 30 de zile de la data constatării acesteia, consemnată în condica de inspecții sau la registratura generală a unității/instituţiei de învățământ preuniversitar. Conducătorul instituției îi aduce la cunoștință persoanei în cauză acest fapt după aprobarea ȋn consiliul de administraţiei al acesteia, respectiv de către ministru, ȋn funcţie de instituţia care a numit comisia de cercetare disciplinară prin decizie/ordin.

    Persoanei nevinovate i se comunică ȋn scris inexistenţa faptelor pentru care a fost cercetată.

    Persoanele sancționate încadrate în unitățile de învățământ au dreptul de a contesta, în termen de 15 zile de la comunicare, decizia respectivă la colegiul de disciplină de pe lângă inspectoratul școlar.

    Personalul de conducere din unităţile/instituţiile de ȋnvăţmânt, personalul de conducere, de îndrumare și de control şi contractual din inspectoratele școlare, membrii comisiilor/consiliilor numiţi de către inspectoratul şcolar şi personalul de conducere, de ȋndrumare şi control din Ministerul Educației și Cercetării, care a fost sancționat, are dreptul de a contesta decizia, în termen de 15 zile de la comunicare, la Colegiul central de disciplină al Ministerului Educației și Cercetării.

    Tagurile:
    legea educației, Profesori

    Știrile Zilei