07:11 25 Februarie 2020
În direct
  • EUR19.32
  • USD17.85
  • RUB0.27
  • RON4.02
  • UAH0.73
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    126220

    O reacție ciudată a lui Vela, care pune sub semnul întrebării intențiile ministrului – e necesară o formulă viabilă, serioasă, nu o ”idee foarte bună” – pe care să ne grăbim să o aruncăm repede presei.

    BUCUREȘTI, 17 ian, Sputnik, Evan Răutu. Ministrul de Interne, Marcel Vela s-a întâlnit cu Alexandru Cumpănașu – o ”întâlnire de lucru”, după cum relatează președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.

    ”Astăzi la ora 10:00 am avut o întâlnire de lucru cu Ministrul Afacerilor Interne, domnul Marcel Vela, în calitatea de Președinte CNMR”, scrie Cumpănașu.

    Presa a transmis o reacție ciudată a lui Vela, după această întâlnire, care pune sub semnul întrebării intențiile ministrului.  ”Cumpănașu mi-a dat o idee excelentă. O s-o pun în practică”, titrează DC News.

    ”Mi-a propus crearea unui telefon verde pentru ca elevii, în mod anonim, să prezinte ce se întâmplă în școală. Mi se pare o idee foarte bună. Voi încerca să implementez această idee”, a consemnat DC News declarația lui Marcel Vela.

    Deci, nu a zis ”excelentă”, dar ”ideea foarte bună” nu e nici cea spusă de ministru. Adică, din ce spune Vela, s-ar înțelege că ministrul vrea să pună la dispoziția elevilor un ”telverde”, unde copiii și adolescenții să reclame orice, mai ales că e „în mod anonim”!

    Adică să te ții glume, farse, răutăți, bătaie de joc – specifice vârstei și educației pe care o deprind în zilele noastre! Iar cadrele didactice, învățători, profesori, educatoare, preparatori, ar fi principalele ținte – nicidecum ”lumea interlopă” sau fenomene reale care îi afectează.

    De aceea, ne întrebăm dacă nu cumva Vela și PNL au găsit un alt mijloc pentru a face spectacol și, implicit, campanie în școli.

    De fapt, Alex Cumpănașu NU a propus ”crearea unui telefon verde pentru ca elevii, în mod anonim, să prezinte ce se întâmplă în școală” – ci un sistem complex, integrat, în care MAI are rolul principal, cu agenți specializați în problematica infracționalității și amenințărilor din  mediul școlar.

    ”În cadrul întâlnirii am abordat mai multe teme și am propus mai multe soluții pentru combaterea clanurilor interlope precum și prevenirea violenței în școli, a traficului de droguri și a racolării și exploatării fetelor pentru prostituție”, explică Alex Cumpănașu – și iată ceea ce propune el:

    1. Înființarea Poliției Școlilor sau a unei forme de organizare pentru asigurarea unui polițist/jandarm la fiecare unitate de învățământ cu caracter permanent;

    2. Înființarea Programului Național: Dezvoltarea de Tineri Lideri Împotriva Violenței în parteneriat cu primăriile și MAI și MEN. Crearea în acest fel de monitori și lideri tineri care să poată construi un climat de securitate în unitățile de învățământ;

    3. Înființarea unui TELVERDE pentru raportarea de către tinerii din licee și scoli generale ANONIM a orice informații privind posibile infracțiuni, bulling, abuzuri, interlopi etc.

    4. Reorganizarea IPJ-urilor astfel încât să nu mai permită crearea unor legături între șefii de inspectorate și clanurile interlope sau politicieni.

    Sigur, ultimul punct nu are legătură directă cu școlile, dar primele trei (puncte) reprezintă un sistem integrat, profesionalizat, nu un ”heirupism”.

    Deci nu doar un telverde la care să sune ”anonim” elevii – iar capătul firului să fie eventual Monica Anisie, care să mai facă un spectacol – precum cel de la școala din Ialomița.

    Adică, dacă tot ați tăiat banii pentru Educație, cel puțin tratați cu respect cadrele didactice și protejați mediul școlar, nu vă bateți joc și creați situații ridicole și periculoase.

    Față de această propunere a lui Alex Cumpănașu comentăm doar că propunerea se poate completa cu un (mai mare) rol acordat cadrelor didactice în acest sistem – și evident, coordonarea acestui sistem cu prevederile Legii Educației.

    Deci, o formulă viabilă, serioasă, nu o ”idee foarte bună” – pe care să ne grăbim să o aruncăm repede presei, în cel mai clasic stil al politicienilor. Școala și tot ce însemnă ea necesită o abordare serioasă, domnule ministru Vela!

    Tematic

    Acuzat că a exploatat drama de la Caracal, Alex Cumpănașu revine în forță
    Alex Cumpănașu, gest emoționant – ”pentru prima dată în viață” – dedicat Alexandrei!
    Scandal monstru în cazul Caracal: ”Interese foarte mari”, Iohannis și Cumpănașu intervin!
    Tagurile:
    Alexandru Cumpănașu, Monica Anisie


    Știrile Zilei