01:55 02 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.47
  • USD17.53
  • RUB0.25
  • RON4.02
  • UAH0.65
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    115 0 0

    Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ susțin că numărul mai mic de elevi la clase și creșterea numărului de consilieri școlari sunt două modificări importante pentru creșterea calității din educație.

    BUCUREȘTI, 11 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Într-o postare de pe pagina sa de Facebook, senatorul social democrat, Liviu Pop, fost ministru al Învățământului, a anunțat că a fost votată Legea pentru modificarea unor acte normative în domeniul Educației, Senatul fiind camera decizională.

    ”Această inițiativă legislativă urmează să meargă spre promulgare la Președintele României. Sperăm să fie promulgată cât mai repede!”, a scris Pop .

    Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au făcut apel la președintele Klaus Iohannis să promulge modificările aduse Legii Educației Naționale, prin care sunt aduse o serie de îmbunătățiri învățământului preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

    În ceea ce privește reducerea numărului de elevi la clasă, sindicaliștii spun că ei consideră că această modificare era absolut necesară, după ce în ultimii ani au existat clase cu 36 sau 38 de elevi sau grupe de învățământ preșcolar unde numărul de copii putea să ajungă și la 40.

    ”Un act educațional de calitate nu poate fi făcut cu un număr atât de mare de copii sau de elevi, de care trebuie să se ocupe un singur cadru didactic”, subliniază reprezentații FSLI.

    O altă modificare importantă adusă Legii Educației Naționale se referă la reducerea numărului de elevi/preșcolari de care se poate ocupa un consilier școlar. Se creează premisele angajării consilierilor școlari și în mediul rural. Un consilier școlar care are acum obligația să lucreze chiar și cu 2.000 de elevi, va lucra cu un număr maxim de 500 de elevi sau 300 de preșcolari.

    Sindicaliștii speră că, prin această măsură, violența de orice formă va fi redusă în unitățile de învățământ.

    Prin aplicarea acestei legi, în norma didactică de predare pot fi incluse și activități de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea performanței educaționale, precum și cele de învățare remedială.

    Copiii de doi ani pot fi înscriși la grădiniță, iar pentru prima dată, statul acordă bani, prin costul standard, pentru acești copii, unităților de învățământ.

    Președintele FSLI, Simon Hăncescu, spune că aceste modificări aduse Legii Educației Naționale și pe care sindicatul le-a înaintat Comisiei pentru Educație din Senatul României sunt menite să îmbunătățească nu doar activitatea cadrelor didactice, ci și calitatea actului educațional în întregime.

    Și aceasta pentru că nu se putea vorbi de calitate în situația în care un singur cadru didactic are la clasă 34-38 de elevi. Este evident că nu are cum să le acorde în mod egal atenția cuvenită.

    Astfel, reducerea numărului de elevi era o obligație pentru educația din România.

    ”O altă problemă extrem de importantă pe care reușim să o remediem este cea privind creșterea numărului de consilieri școlari, de care elevii au mare nevoie. Sperăm că Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va promulga această lege, înțelegând urgența unor măsuri care ar fi trebuit să fie aplicate de multă vreme în educație", a declarat Simion Hăncescu, președinte FSLI.

    Tematic

    Ultima oră: sindicaliștii din învățământ, apel disperat către MEN
    Andronescu, acuzată că amenință prin telefon sindicaliștii ieșeni - VIDEO
    Sindicaliștii din educație șterg pe jos cu deputatul Rădulescu
    Părinte, către sindicaliștii din Educație: ”Mai lăsați-mă cu drepturile și cu fasoanele!”
    Sindicaliștii din Educație cer eliminarea unor profesori. Află motivul
    Alegeri turul 2: ce vor sindicaliștii din Educație de la Dăncilă și Iohannis
    Sindicaliștii din Sănătate nu mai rezistă. Apel către Sorina Pintea
    Deputat liberal, demascat de sindicaliștii SANITAS! Umilință maximă!
    Tagurile:
    Învățătoare, educatoare, Sindicate


    Știrile Zilei