10:30 09 Aprilie 2020
În direct
  • EUR20.13
  • USD18.52
  • RUB0.24
  • RON4.16
  • UAH0.68
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    59010

    Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar – reacționează după anunțul vicepremierului Raluca Turcan, potrivit căreia repetarea anului școlar este un scenariu posibil.

    BUCUREȘTI, 23 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. În cursul acestei dimineți, vicepremierul Raluca Turcan a precizat că, din perspectiva sa, sunt 3 cazuri posibile referitoare la anul școlar. Unul ar fi ca anul școlar să continue și evaluările să fie așa cum au fost prevăzute, adică să se respecte calendarul dinainte stabilit, ”dar e un scenariu destul de greu de atins pentru că deja se prefigurează închiderea școlilor peste perioada anunțată”.

    Iulian Cristache, președintele FNAP-ÎP susține că scenariul aruncat în spațiul public de Raluca Turcan nu a fost luat în calcul de nimeni.

    ”MEC, împreună cu toți partenerii sociali, sunt în contact permanent. Măcar să ne fi întrebat și pe noi… când lansează această idee. Dacă are de gând să repete anul școlar, de ce naiba ne mai chinuim cu online-ul ?”, a replicat Cristache pe pagina sa de Facebook.

    Reamintim că aceste scenarii enunțate de vicepremierul Raluca Turcan nu au fost confirmate sau informate de Ministerul Educației și Cercetării. Până la această oră, instituția condusă de Monica Anisie nu a reacționat în nici un fel la declarațiile Ralucăi Turcan.

    Tagurile:
    Raluca Turcan, Părinți, școală


    Știrile Zilei