12:14 04 Aprilie 2020
În direct
  • EUR20.12
  • USD18.43
  • RUB0.23
  • RON4.17
  • UAH0.67
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    817545

    Ministrul Educației și Cercetării reacționează, după declarațiile făcute în această dimineață de vicepremierul Raluca Turcan, potrivit căreia un scenariu posibil în actualul context, îl reprezintă repetarea anului școlar.

    BUCUREȘTI, 23 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. Fierbere mare în rândul profesorilor, elevilor, studenților și părinților din România, după ce, încă de dimineață, vicepremierul Raluca Turcan a declarat că un al treilea scenariu ar fi cel al repetării anului școlar.

    Ministrul Educației și Cercetării, Monica Anisie, a reacționat, la scurt timp după ce Turcan a vorbit despre cele 3 scenarii posibile.

    Demnitarul a precizat că, la acest moment, Ministerul Educației și Cercetării lucrează la mai multe scenarii, uitându-se cu atenție și la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de educație din statele Uniunii Europene. Mai mult, Anisie a explicat că Turcan a făcut referire la astfel de scenarii care și în statele UE se iau în calcul.

    ”Așa cum am declarat și până acum, scenariul acesta al înghețării anului școlar nu este luat în calcul. Ministerul Educației se preocupă de modul în care elevii își continua învățarea de acasă și obiectivul MEC este ca niciunul dintre elevi, studenți sau profesori să nu aibă de suferit”, a explicat Anisie pentru EduPedu.

    Ministrul a repetat rugămintea ca toți să stea în casă și să continue învățarea de acasă.

    În ceea ce-i privește pe elevii care trebuie să susțină examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat sau studenții care trebuie să își susțină licența, MEC va prezenta săptămâna aceasta variantele posibile pe care le ia în calcul în situația în care se va prelungi această stare de urgență, a adăugat Anisie.

    ”Nu luăm în calcul să amânăm examenele cu un an”, a punctat Anisie.

    Tagurile:
    școală, Monica Anisie


    Știrile Zilei