01:24 28 Mai 2020
În direct
  • EUR19.49
  • USD17.69
  • RUB0.25
  • RON4.02
  • UAH0.66
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    4717820

    Ministrul Educației și Cercetării a explicat, având în vedere situația actuală, în care elevii stau acasă de o lună de zile din pricina pandemiei de coronavirus, ce se întâmplă cu anul școlar.

    BUCUREȘTI, 2 apr – Sputnik, Georgiana Arsene. Peste numai câteva zile, se împlinește o lună de când copiii stau acasă din pricina pandemiei de coronavirus. Această perioadă nu este ușoară nici pentru ei, nici pentru părinții lor și, cu siguranță, nici pentru profesorii lor, care se văd puși în situația de a ține cursuri online. Desigur că nu toți fac acest lucru din motive care țin mai mult sau mai puțin de voința lor.

    Întrebarea care îi frământă pe toți se referă la structura actualului an școlar întrerupt. De altfel, ieri, pe internet circula deja un fake news în legătură cu acest subiect, fapt amendat de Ministerul Educației și Cercetării, care a reacționat prompt. Sputnik a scris despre acest subiect aici.

    Monica Anisie, ministrul Educației Naționale, a precizat că a anunțat public că, în cadrul instituției pe care o conduce, specialiștii lucrează la mai multe scenarii pe care le vor discuta în foarte scurt timp cu partenerii lor, cu sindicatele, cu Consiliul Național al Elevilor, cu reprezentanții studenților și Consiliul Național al Rectorilor.

    ”Înghețarea anului școlar nu se ia în calcul sub nici o formă. Dacă ne uităm bine, trei sferturi din anul școlar a fost deja parcurs. Deci nu se pune problema înghețării anului școlar. Referitor la examenele naționale, am postat pe site-ul Centrului Național de Evaluare și Examinare niște teste de antrenament. Tocmai pentru a-i menține în contact pe elevii de clasa a VIII-a și de clasa a XII-a cu ceea ce înseamnă pregătirea pentru examenele naționale”, a precizat Anisie, potrivit digi24.ro.

    Demnitarul a dat asigurări că, în momentul în care specialiștii din Ministerul Educației, după discuția cu partenerii de care a amintit mai devreme, vor stabili un calendar pentru examenele naționale, MEC îl va prezenta public.

    Anisie a subliniat că toate scenariile gândite de experții din cadrul ministerului vor fi luate în calcul în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România și că toate aceste scenarii vor fi corelate cu ceea ce se întâmplă de la o zi la alta.

    ”Acestea vor fi prezentate nu mai târziu de săptămâna viitoare”, a declarat ministrul Educației și Cercetării.

    Tematic

    Anisie a scris despre reluarea cursurilor, examenele naționale, de licență, titularizare
    Despre Anisie, teleșcoală și tablete: „Mii de copii n-au ce mânca, n-au curent electric”
    Anisie: ”Cu toții ne-am dori acum să știm cu certitudine când vom reveni în sala de clasă”
    Tagurile:
    Monica Anisie


    Știrile Zilei