04:30 29 Mai 2020
În direct
  • EUR19.40
  • USD17.63
  • RUB0.25
  • RON4.01
  • UAH0.66
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    53310

    Reprezentantul MEC a explicat că obligația școlilor de a trimite până astăzi lista cu elevii și cadrele didactice care vor participa la pregătire și examenele naționale înseamnă că directorii vor trimite liste cu elevii din anii terminali.

    BUCUREȘTI, 14 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Luminița Barcari a vorbit despre noile reguli pentru școli.

    Aceasta a precizat că, dacă diriginții nu sunt anunțați de părinți că nu vin copiii la orele de pregătire, înseamnă că elevul va fi prezent fizic la ore.

    În ceea ce privește obligația școlilor de a trimite până astăzi listele cu elevii și profesorii care vor participa la pregătire și examenele naționale, subiect despre care Sputnik a scris ieri aici, înseamnă, de fapt, că directorii unităților de învățământ trimit listele cu toți elevii din anii terminali.

    Secretarul de stat a mai declarat că ”diriginții vor lua legătura cu părinții, dar doar în cazuri speciale părintele trebuie să comunice dacă elevul, mă rog, copilul său, poate sau nu participa. Cei care nu comunică și nu-și exprimă un astfel de acord înseamnă că acel elev va fi prezent fizic la orele de pregătire”, informează edupedu.ro.

    Potrivit prevederilor ordinului comun semnat de ministrul Educației Naționale, Monica Anisie și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, la deschiderea unităților de învățământ, în data de 2 iunie 2020, părinții vor decide dacă elevii vor participa la activitățile de pregătire după evaluarea încadrării în grupele de risc a elevilor sau membrilor familiilor acestora persoane care suferă de afecțiuni cornice sau persoane cu vârsta de peste 65 de ani.

    Secretarul de stat a declarant că MEC va asigura măști pentru toți elevii și pentru personalul din unitățile de învățământ.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tematic

    BAC 2020, anunţ important: posibilitatea ca probele orale să se desfășoare online
    Evaluare Națională și Bac 2020: Ministrul Sănătății anunț important
    Bac 2020: profesor, despre autorii ce ar putea fi scoși de la Limba Română
    Evaluare Națională și Bac 2020: Hăncescu, FSLI, soluții de susținere a examenelor
    Programe bac și Evaluare Națională 2020: anunțul Ministerului Educației
    Tagurile:
    Reguli, școli


    Știrile Zilei