23:25 06 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.48
  • USD17.39
  • RUB0.25
  • RON4.03
  • UAH0.65
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    694 0 0

    Absolvenții de liceu vor susține, în acest an, examenul de Bacalaureat în condiții speciale. Mai exact, într-o sală de clasă vor fi maxim zece elevi, dar și un cadru medical.

    BUCUREȘTI, 22 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Examenul de Bacalaureat din acest an se va desfășura în condiții deosebite, determinate de pandemia de coronavirus, care presupune, printre altele, distanțare socială.

    În acest an, examenul de Bacalaureat va fi susținut în săli de clasă în care vor fi cel mult 10 elevi, la aproximativ 2 metri distanță unul de altul.

    Atunci când vor ajunge la centrele de examen, candidaților li se va lua temperatura. Aceasta nu trebuie să fie mai mare de 37 grade Celsius, iar elevii vor fi obligați să poarte mască în timpul examenelor.

    De asemenea, este obligatorie prezența unui cadru medical în fiecare sală de examen.

    În acest an, Bacalaureatul începe cu proba scrisă la Limba și literatura română, în data de 22 iunie, urmată, pe 23 iunie, de proba de Limbă și literatură maternă. În data de 24 iunie are loc proba obligatorie a profilului, iar pe 25 iunie, proba la alegere a profilului și specializării, informează zf.ro.

    Faptul că, în ultimele luni, școala s-a mutat online dă bătăi de cap elevilor. O elevă spune că a fost nevoiră să își întrerupă meditațiile și că lecțiile online nu prea o ajută. Din acest motiv se teme că va avea un rezultat foarte slab la Bacalaureat.

    Ea spune că în această situație sunt și alți elevi care se chinuie degeaba. În școli vor fi organizate cursuri de pregătire, timp de două săptămâni, cu reguli foarte stricte. Liceenii vor sta maxim 3 ore în școală, iar elevii de gimnaziu, două ore.

    Ministerul Educației și Cercetării a făcut publice măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvilor cu noul SARS CoV - 2 în unitățile de învățământ. Ele pot fi consultate aici.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tematic

    BAC 2020, anunţ important: posibilitatea ca probele orale să se desfășoare online
    Programe bac și Evaluare Națională 2020: anunțul Ministerului Educației
    Evaluare Națională și Bac 2020: se amână până în toamnă?
    BAC și Evaluare Națională 2020: Anisie, despre susținerea examenelor
    Evaluare Națională și Bac 2020: Ministrul Sănătății anunț important
    Bac 2020: profesor, despre autorii ce ar putea fi scoși de la Limba Română
    Evaluare Națională și Bac 2020: Hăncescu, FSLI, soluții de susținere a examenelor
    Tagurile:
    BAC


    Știrile Zilei