18:14 19 Septembrie 2020
În direct
  • EUR19.62
  • USD16.63
  • RUB0.22
  • RON4.04
  • UAH0.59
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    1561825

    Ministrul Educației și Cercetării a explicat ce se întâmplă cu grădinițele de stat pe perioada verii și cum vor putea fi plătite cadrele didactice.

    BUCUREȘTI, 14 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării a anunțat că mâine, 15 iunie 2020, nu se vor redeschide creșele, grădinițele și after school-urile, cu toate că Hotărârea de Guvern publicată vineri în Monitorul Oficial prevede că acest lucru este permis de mâine. Vorbim atât despre unitățile de stat, cât și particulare.

    Normele de revenire în cadrul creșelor și grădinițelor, precum și în cadrul after school-urilor sunt elaborate în colaborare de către Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății. Anisie a explicat că acestea sunt în acest moment în pregătire, probabil că mâine vor fi finalizate și prezentate.

    Astăzi, MEC a transmis inspectoratelor școlare situația în care poate reîncepe activitatea în grădiniță.

    Decizia pentru a redeschide aceste grădinițe de vară aparține autorității publice locale.

    În această perioadă, unitățile de învățământ vor derula numai activități recreative, deci nu se desfășoară activități din curriculum preșcolar.

    “Activitatea în unitatea de învățământ preșcolar în care se organiza gradinița de vară este stabilită de către autoritatea publică locală, care – atenție – va suporta și toate costurile pe această perioadă. Deci profesorii pentru învățământ preșcolar, educatorii pot veni la aceste grădinițe de vară în afara salariului pe care îl primesc  de la MEC. El va fi plătit diferit, de autoritatea publică locală. Nu sunt obligați de către Ministerul Educației să participe la aceste grădinițe de vară”, a subliniat Anisie.

    Aceasta a subliniat că sunt cadre didactice care participă la aceste grădinițe de vară și că în fiecare an, ele au fost organizate atât în București, cât și în țară, pe baza cererilor depuse de părinți, la unitatea de învățământ preșcolar pe care o frecventează cel mic.

    Tematic

    Tătaru îl contrazice pe Iohannis în privința deschiderii grădinițelor
    Tăriceanu:”PNL-iștii și-au tras grădinițe particulare și nu vor concurență de la stat?”
    Părinții intervin în scandalul grădinițelor, vorbesc de discriminare
    Tagurile:
    Grădinițe, Monica Anisie

    Știrile Zilei