01:56 04 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.43
  • USD17.23
  • RUB0.24
  • RON4.02
  • UAH0.63
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    493221

    Prin ordinul MEC din 17 iunie semnat de Monica Anisie se suspendă examenul de titularizare 2020 pentru perioada stării de alertă prelungită printr-o hotărâre a Guvernului Orban.

    BUUCREȘTI, 17 iun - Sputnik. Pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj a fost publicat un Ordin al Ministrului Educației prin care se suspendă, pe întreg teritoriul țării, „organizarea și desfășurarea activităților prevăzute la punctul I, subpunctele 12-25 din anexa nr 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare în din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020 2021, aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 5259/2020, cu modificările și completările ulterioare”.

    Ordinul MEC 4549/17.06.2020 poate fi descărcat AICI.

    Astfel, toate etapele ce vizează examenul de titularizare 2020 sunt suspendate pe perioada stării de alertă, prelungită pentru 30 de zile printr-o hotărâre a Guvernului Orban.

    Se mai precizează că activitățile, prevăzute la alineatul (1), vor fi reluate „conform unui calendar aprobat prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării, după încetarea stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării”.

    Anterior, fostul consilier al ministrului Educației Ecaterina Andronescu, Radu Szekely, a declarat pentru Sputnik că dacă se prelungește starea de alertă, atunci concursul nu ar trebui să se organizeze pentru că încalcă legea, prin organizarea lor.

    ”…ceea ce nu cred că nici nu e normal și nu cred că se poate întâmpla. Nu vreau să-mi imaginez că un Minister încalcă legea în felul acesta dar este, totuși, o omisiune foarte gravă”, a subliniat Radu Szekely exclusiv pentru Agenția de Presă Sputnik.

    Ce să creadă, însă, cadrele didactice, aflate acum sub presiuni mari, generate de stresul examenului, al pericolului îmbolnăvirii și al incertitudinii?

    ”E o situație foarte stresantă și îi pune într-o postură foarte neplăcută fiindcă majoritatea s-au pregătit, sunt convins și așteaptă titularizarea. Oricum va trebui găsită o soluție pentru că nu poți lăsa locurile neocupate, adică dacă s-au scos la concurs ori amână concursul până când va fi legal posibil să se organizeze, ori găsesc o soluție intermediară – examene online… Deși, de fapt, legea nu se referă doar la concursuri organizate la fața locului, ci orice concurs este suspendat pe durata stării de alertă”, a adăugat Radu Szekely.

    În același sens, fostul ministru al Educației Liviu Pop a declarat pentru Sputnik ceea ce stipulează și Ordinul de azi, și anume că odată cu încetarea stării de alertă, se va relua concursul.

    Liviu Pop, fost ministru al Educației, spune că legea este clară.

    ”Simplu. Legea este clară, se suspendă, se poate relua și trebuie să se reia concursul după încetarea stării de alertă. Nu este nici un pericol, pentru că lunile iulie și august se știe că sunt luni de vacanță, deci toate concursurile se pot susține de către cei care vor să intre în sistemul de învățământ și cei care vor să promoveze în sistemul de învățământ”, a declarat, exclusiv pentru Agenția de Presă Sputnik, Liviu Pop.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tagurile:
    Monica Anisie, Titularizare 2020


    Știrile Zilei