17:40 13 August 2020
În direct
  • EUR19.56
  • USD16.61
  • RUB0.23
  • RON4.04
  • UAH0.60
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    7310

    Profesorul Ioana Mihaela-Neacșu susține că sumele cheltuite de stat pentru recorectarea celor peste 60.000 de lucrări contestate la bac 2020 ar fi ajuns pentru dotarea cu toalete a zeci de școli de la sate și pentru cumpărarea a sute de laptopuri pentru elevii nevoiași.

    BUCUREȘTI, 3 iul – Sputnik, Georgiana Arsene. Bacalaureatul din acest an a venit cu premiere după premiere. Și aceasta pentru că el s-a derulat în condiții speciale din pricina pandemiei de coronavirus, iar elevii au susținut examenul după câteva luni de stat acasă și, eventual, de făcut școală online.

    © Sputnik / Александр Кряжев

    Profesorul Ioana Mihaela Neacșu spune că Bac-ul 2020 ne aduce premiera a 62.000 de contestații depuse, cu 20.000 mai multe decât media ultimilor ani, deci, ”un record istoric am putea spune...”

    Motivul l-ar putea reprezenta nivelul ridicat al ratei de eșec înregistrate, mai mare decât în anii precedenți, dar și, afirmă unele surse, dintr-o decredibilizare fără precedent a calității evaluării realizate de personalul didactic.

    ”Nu contest acest fenomen. Este real și este doar parte a unui proces mai amplu și mai trist, de decredibilizare a școlii în ansamblul său. Mărturisesc că nu sunt capabilă să îmbrățișez această opinie, dar o pot accepta ca existență, deși, ca profesor și manager, voi fi întotdeauna parte la susținerea necondiționată a ceea ce încă mai este bun și valoros în sistemul nostru educațional, nesustenabil și nesusținut suficient, el în sine și în întreg!”, spune dascălul.

    Acesta a adăugat că există, cu siguranță, situații de malpraxis în evaluare, așa cum există peste tot, in toate profesiile.

    Însă, mai spune Neacșu, acest risc este prezent inclusiv în cazul reevaluarii lucrărilor contestate.

    Sunt, însă, și candidați ce au dat foaia albă, au fost notați cu nota unu și, totuși, au făcut contestație. De ce reprezintă acest lucru o mare problemă?

    În fond, este dreptul candidatului să conteste și erorile posibile de evaluare îl justifică.

    ”Dar... făcând o socoteală aproximativă a sumelor cheltuite pentru reevaluarea a 62.000 de lucrări, putem ajunge simplu la echivalentul necesar construcției a câtorva zeci de toalete în școlile din mediul rural, plus niște sute de laptopuri pentru elevii fără posibilități!

    Și cum orice problemă necesită și o soluție în contrapartidă, cred că am putea gândi un sistem de plată a reevaluării lucrărilor de către candidați, dar doar în situația când nota finală nu diferă într-o anumită marjă semnificativă de cea inițială”, a adăugat Ioana Mihaela Neacșu.

    Aceasta este de părere că, în acest fel, s-ar putea da de gândit acelora care contestă note ridicole doar pentru că asta nu îi costă nimic. Mai mult, Neacșu susține că este de acord cu investiții consistente în educație, dar nu pentru rațiuni irelevante și care nu generează valoare adăugată.

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tematic

    Rezultate Evaluare Națională 2020. Funeriu:”Suntem în mijlocul unui cataclism educațional”
    Sesiune specială Evaluare Națională 2020: Subiecte Limba și Literatura Maternă
    Evaluare Națională 2020, sesiunea specială: subiecte Matematică, publicate de edu.ro
    Tagurile:
    Lucrări


    Știrile Zilei