02:20 28 Septembrie 2020
În direct
  • EUR19.63
  • USD16.86
  • RUB0.22
  • RON4.03
  • UAH0.60
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    699 0 0

    Consilierul de stat a vorbit despre începerea noului an școlar, subliniind faptul că au fost lucruri care au emoționat-o până la lacrimi. Ce îndemn transmite tuturor.

    BUCUREȘTI, 15 sept – Sputnik. Liliana Romaniuc, consilier de stat, a făcut o scurtă radiografie a celui mai atipic început de an școlar de până acum.

    Aceasta spune că a mers cu mașina pe lângă mai multe școli, să vadă copiii și că majoritatea purtau măști de protecție, chiar și în spațiile din afara școlii. Acest lucru a bucurat-o și a întristat-o deopotrivă.

    De asemenea, Romaniuc a povestit și o întâmplare dintr-o școală, acolo unde, la un moment dat, un copilaș a venit lângă consilierul de stat. Avea masca sub bărbie și era cald. Discret, Liliana Romaniuc i-a făcut semn că masca trebuie ridicată, iar copilașul a înțeles.

    ”Nu mi-am putut stăpâni două lacrimi, mărturisesc. A fost liniște, parcă prea multă liniște și o disciplină apăsătoare. Ne vom obișnui și va fi spre bine”, a spus consilierul de stat.

    În opinia sa, crizele ne întăresc, ne cresc și ne apropie mai mult unii de ceilalți. De asemenea, în următoarele săptămâni, dascălii trebuie să fie alături de copii, să îi ajute să își depășească fricile, să învețe bine respectarea normelor și să înțeleagă ce înseamnă să îi protejeze și pe cei din jur.

    Evident, în tot acest timp nu trebuie uitat de învățare, de reducerea decalajelor și de recuperarea celor care au rămas în urmă.

    ”Ce an școlar ne așteaptă...Azi mi-a fost greu să-mi stăpânesc tristețea. Să rămâneți sănătoși, curajoși, încrezători și să nu vă opriți din învățare!”, a transmis consilierul de stat

    Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
    Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

    Tagurile:
    Liliana Romaniuc

    Știrile Zilei