14:47 26 Octombrie 2020
În direct
  • EUR20.20
  • USD17.05
  • RUB0.22
  • RON4.14
  • UAH0.60
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    316804

    Ministrul Educației și Cercetării a precizat, în contextul în care în mediul online au apărut informații potrivit cărora după alegerile locale 2020 se închid școlile, care este situația.

    BUCUREȘTI, 28 sept – Sputnik. Alegerile locale 2020 au făcut ca multe școli din România să fie închise timp de câteva zile.

    În mediul online, însă, pe rețelele de socializare, au apărut informații potrivit cărora este posibil ca, după alegerile locale – 27 septembrie 2020 – să se închidă toate școlile.

    Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării, a explicat cum vor decurge lucrurile și dacă un asemenea scenariu poate fi luat în calcul.

    Aceasta a explicat că a votat cu foarte multă încredere să avem un nou București și că la momentul acesta a emis un ordin de ministru, prin care, începând cu data de 30 septembrie vor fi reluate cursurile în scenariile pe care comitetele județene pentru situații de urgență le-au decis.

    ”Deci nu e vorba că se închid școlile după alegeri! Din contră, există cadru legal de reluare a cursurilor începând cu 30 septembrie”, a declarat Monica Anisie.

    Astfel, începând de miercuri, 30 septembrie 2020, elevii care au stat acasă fiindcă în unitățile de învățământ erau amplasate secții de votare și, prin urmare, au făcut cursuri exclusiv online, se vor întoarce în bănci. Ca și până acum, se va avea în vedere scenariul în care funcționează fiecare unitate de învățământ.

    Tagurile:
    școli, Monica Anisie

    Știrile Zilei