21:12 24 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.47
  • USD17.98
  • RUB0.25
  • RON4.36
  • UAH0.66
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    297011

    Astăzi a avut loc proba de Limbă și literatură română în cadrul sesiunii de de simulare a examenului de bacalaureat 2021.

    Elevii claselor a XII-a și a XIII-a au susținut astăzi simularea probei scrise de Limba și Literatura Română.

    Ministerul Educației a informat că la această probă au fost prezenți 112 153 de elevi.

    „Nu au putut participa elevii din 78 de unități de învățământ liceal aflate în localități în care rata incidenței cumulate la nivelul localității este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori, reprezentând aproximativ 5% din numărul total de unități”.

    Au fost eliminați 5 candidați din cauza unor tentative de fraudă.

    „Conform procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, au fost aprobate 76 de solicitări de desfășurare a examenului în condiții speciale (la domiciliu, cu prelungirea timpului de lucru, cu asigurarea unui interpret mimico-gestual)”.
    Examen
    © Sputnik / Евгений Епанчинцев

    Pentru elaborarea lucrării, elevii au avut la dispoziție 3 ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat.

    Elevii au fost așezați câte unul în bancă, dar doar elevi din aceeași clasă, în ordine alfabetică.

    Doi profesori evaluatori corectează fiecare lucrare.

    Important: rezultatele obținute la simulările naționale nu se contestă, nu se afișează și nu sunt făcute publice, ele sunt analizate la nivelul fiecărei clase.

    Ministerul Educației a publicat pe pagina web edu.ro baremele de evaluare și notare pentru examenul la limba și literatura română.

    Acestea pot fi descărcate în format PDF la acest link:

    Mâine, elevii vor susține simularea probei scrise la Matematică sau Istorie, miercuri, 24 martie 2021, este proba la alegere a profilului și specializării, joi, 25 martie 2021, proba de Limbă și Literatură Maternă, iar în data de 31 martie 2021 se afișează rezultatele.

    Tagurile:
    Limba română, 2021, BAC, Simulare

    Știrile Zilei