08:51 15 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.47
  • USD17.71
  • RUB0.25
  • RON4.36
  • UAH0.66
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    16101

    Ordinul comun semnat de miniștrii Educației și Sănătății, care permite întoarcerea elevilor la școală dacă rata de infectare în localitate este mai mică decât 1 la mia de locuitori, a fost publicat în Monitorul Oficial, dar încă nu se știe ce se va întâmpla de mâine.

    BUCUREȘTI, 18 mai – Sputnik. Elevii, părinții și profesorii așteaptă un răspuns ferm la întrebarea referitoare la revenirea în bănci de mâine, 19 mai 2021.

    Aceasta după ce ordinul comun semnat de ministrul Educației și cel al Sănătății care prevede întoarcerea elevilor la școală dacă rata de infectare din localitate este mai mică de 1 la mie a fost deja publicat în Monitorul Oficial.

    Cu toate acestea, încă nu se știe exact dacă de mâine, 19 mai 2021, elevii din Capitală vor merge fizic la școală.

    Și aceasta pentru că ordinul comun nu garantează participarea fizică la școală.

    Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat că acest ordin înseamnă crearea cadrului legal astfel încât Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență și celelalte comitete județene pentru situații de urgență să poată decide adaptat la realități.

    ”Deci am dat libertate”, a spus Cîmpeanu la antena3.ro.

    Astăzi, 18 mai 2021, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență ar urma să se întrunească în scopul luării unei decizii cu privire la revenirea elevilor la şcoală cu prezenţă fizică, în cazul în care se menţine trendul descendent al ratei de infectare cu COVID-19. Hotărârea ar putea intra în vigoare cel mai devreme miercuri.

    Prefectul Capitalei, Alin Stoica, spunea că, dacă se menține trendul descendent pentru rata de infectare, astăzi, 18 mai 2021 ar urma să aibă loc ședința CMBSU.

    ”Intrarea în vigoare ar putea fi miercuri, cel mai devreme”, explica Alin Stoica, potrivit stiripesurse.ro.

    Acesta a explicat că 157.143 de copii pot participa cu prezenţă fizică în şcoli, 115.575 pot participa online, menţionând că, din motive de infrastructură, cinci unităţi de învăţământ vor continua învăţământul online, respectiv 2.922 de elevi.

    Grupul de Comunicare Strategică a transmis luni, 17 mai 2021, că incidența în București este de 0,94 la mie.

    Ieri, 17 mai 2021, Cîmpeanu a anunțat că astăzi, 18 mai 2021, cel mai probabil se va derula ședința CMBSU, după ce se va ști rata de infectare și va exista o confirmare a trendului descendent.

    Tagurile:
    Școală

    Știrile Zilei