01:39 20 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.22
  • USD17.78
  • RUB0.24
  • RON4.31
  • UAH0.65
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    423305

    Senatorul liberal Monica Anisie, fost ministru al Educației, informează că inițiativa legilativă prin care profesorii trimiși în judecată pentru fapte contra libertății și integrității sexuale să fie suspendați de la catedră a fost votată în plen.

    BUCUREȘTI, 18 mai – Sputnik. Profesorii care sunt trimiși în judecată pentru fapte împotriva libertății și integrității sexuale vor fi suspendați de la catedră.

    Anunțul a fost făcut de fostul ministru al Educației, senatorul liberal Monica Anisie care subliniază că această inițiativă legilativă a fost votată în plen.

    Senatorul liberal amintește că, de-a lungul timpului, în spațiul public au apărut date referitoare la comportamentul abuziv al anumitor cadre didactice față de elevi.

    ”Mai mult, absența de sancțiuni pentru faptele acestor profesori sporea drama acelor tineri, făcându-i și mai vulnerabili și lipsiți de apărare. Din păcate, legislația în vigoare nu prevedea suspendarea raporturilor de muncă a cadrelor didactice în astfel de cazuri”, subliniază Monica Anisie.

    Fostul ministru al Educației consideră că prin inițiativa votată ieri, 17 mai 2021, s-a făcut dreptate.

    Astfel, dacă profesorul este trimis în judecată pentru săvârșirea unor fapte împotriva libertății și integrității sexuale sau pentru orice alte fapte penale incompatibile cu funcția deținută, urmarea firească va fi ca raportul de muncă să se suspende de drept până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

    Anisie subliniază că sistemul de învățământ din România e fundamentat pe o serie de valori și principii, iar atunci când un profesor încetează a mai fi un model, prin încălcarea valorilor ocrotite de lege, implicit mesajul pe care acesta îl transmite elevului nu mai are nimic în comun cu acest comportament moral și cu dezideratele sistemului de învățământ.

    De aceea, un profesor trebuie să se mențină el însuși la standardele impuse elevilor săi, numai prin respectarea aceluiași set de valori creându-se acea legătură empatică și sinceră cu copiii.

    Monica Anisie spune că, dincolo de principii, dincolo de imaginea școlii românești, cel mai important pentru ea este că această inițiativă legislativă vine să protejeze beneficiarul principal al actului educațional: elevul.

    ”Această lege va reprezenta garantul securității, sănătății emoționale și respectarea demnității elevilor noștri”, a concluzionat fostul ministru al Educației.
    Tagurile:
    Profesori, Monica Anisie

    Știrile Zilei