03:17 14 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.50
  • USD17.70
  • RUB0.25
  • RON4.37
  • UAH0.65
    EDUCAȚIE
    Sa primesc un link scurt
    4720

    Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în ședință extraordinară, a decis că, începând de mâine, 19 mai 2021, elevii vor face cursurile în regim clasic, acest lucru însemnând că ei vor veni fizic la școală.

    BUCUREȘTI, 18 mai – Sputnik. Elevii din București care până acum au făcut ore online vor merge mâine la școală în format clasic.

    Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit în ședință extraordinară, a decis ca, începând cu data de 19.05.2021, la nivelul unităților de învățământ din municipiul București activitățile didactice se pot desfășura cu participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitatea de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, conform Ordinul ministrului educației și al ministrului sănătății nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV – 2, cu modificările și completările ulterioare.

    Directorii vor fi informați de prezenta decizie de către reprezentanții Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Tot directorii vor asigura punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri.

    Prezenta hotărâre va fi transmisă, prin grija Secretariatului Tehnic Permanent, membrilor Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, în vederea punerii în aplicare și către DSU, conform art.23 lit.e) din OUG nr.21/2004, pentru informare.

    Totodată, se va aduce la cunoștința publicului prin publicarea pe pagina de internet a Instituției Prefectului – Municipiul București, informează președintele Comitetului Municipal București pentru Situații de Urgență, prefectul Capitalei, Alin Bogdan Stoica.

    Tagurile:
    Elevi, Școală

    Știrile Zilei