10:20 19 Septembrie 2018
În direct
  • EUR19.62
  • USD16.79
  • RUB0.25
  • RON4.22
  • UAH0.60
    Proteste Sanitas

    Întâlnire de gradul zero cu efect zero între ministrul Sănătăţii şi sindicalişti

    © Sputnik / Georgiana Arsene
    SĂNĂTATE
    Sa primesc un link scurt
    28420

    Calendarul protestelor rămâne în picioare, se anunţă o nouă întâlnire, o serie de propuneri sunt înaintate Vioricăi Dăncilă. Se strâng semnături

    BUCUREŞTI, 2 mai — Sputnik, Georgiana Arsene. S-a încheiat o nouă întâlnire între autorităţi şi reprezentanţii celei mai mari organizaţii sindicale din Sănătate, Federaţia SANITAS. Nici de data aceasta nu s-au rezolvat problemele celor din sistem, iar ministrul Sorina Pintea a promis că va înainta propunerile sindicaliştilor premierului Viorica Dăncilă.

    Şi anume, este vorba despre nişte propuneri pe care le-au făcut sindicaliştii în scopul rezolvării problemei salarizării din acest an, propuneri care vor fi prezentate astăzi premierului.

    „Propunerile sunt aproximativ aceleaşi care au fost făcute după mitingul din Piaţa Victoriei, propuneri pe care le analizăm", a precizat Pintea, potrivit Agerpres,  adăugând că o grevă nu este dorită şi nici nu avantajează pacienţii.

    Pe de altă parte, preşedintele Federaţiei SANITAS, Leonard Bărăscu, a susţinut că trebuie să se ajungă la modificarea legii şi a precizat că nu s-a schimbat sub nici o formă calendarul protestelor.

    Spre finalul săptămânii, colegii de sindicat vor fi convocaţi, existând posibilitatea unei alte discuţii cu ministrul Sorina Pintea după ce aceasta se va întâlni cu cei abilitaţi din Guvern, cu premierul Dăncilă, pentru a le comunica punctul de vedere.

    Bărăscu a declarat că, până acum, s-au strâns 35.000 de semnături pentru susţinerea grevei. Ar fi fost mai multe, spune el, dar, din pricina zilelor libere nu s-a putut merge în concordanţă procentuală cu ceea ce şi-au dorit în materie de strângere de semnături. Cu toate acestea, a dat asigurări că numărul va depăşi valoarea de 50.000, menţionând că regulamentul de sporuri, ca şi legea salarizării, sunt perfectibile.

    Reamintim că întâlnirea de astăzi dintre sindicalişti şi ministrul Sorina Pintea este cea de-a 28-a de la începutul anului, iar nemulţumirile sunt legate de scăderea veniturilor.

    Practic, întâlnirea de astăzi nu are vreun rezultat, asemănându-se izbitor cu cea de joia trecută, imediat după mitingul din Piaţa Victoriei.

    Tematic

    Protest uriaş în Sănătate! Sunt aşteptaţi peste 10.000 de membri!
    Iohannis refuză să promulge legile din domeniul sănătăţii. Ce spune CCR
    Sănătatea i-a pus capac premierului Dăncilă! Trei miniştri, obligaţi să ia măsuri
    Scandal! Ministrul Sănătăţii, pasă la managerii de spitale în cazul sporurilor
    Sorina Pintea promite, sindicaliştii nu renunţă. Tensiuni uriaşe în Sănătate
    Tagurile:
    efect zero, întâlnire, Federaţia SANITAS, Ministerul Sănătății, Leonard Bărăscu, Sorina Pintea, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei