16:50 21 Iunie 2018
În direct
  • EUR19.52
  • USD16.88
  • RUB0.27
  • RON4.18
  • UAH0.64
    Farmacie

    Atenţie! Industria românească producătoare de medicamente încă poate fi salvată!

    © Sputnik / Vitaly Ankov
    SĂNĂTATE
    Sa primesc un link scurt
    60 0 0

    Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice atrage atenţia că mii de medicamente ieftine de pe piaţă riscă să nu mai fie produse, printre ele aflându-se unele destinate cancerului sau bolilor de inimă.

    BUCUREŞTI, 22 mai — Sputnik, Georgiana Arsene. Mii de medicamente ieftine, printre care se află unele esenţiale în tratamentul cancerului, al afecţiunilor cardiovasculare, neurologice şi gastrointestinale riscă să fie scoase din producţie sau să fie delistate în perioada imediat următoare.

    Avertismentul vine de la Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice, care spun că principala cauză pentru care s-a ajuns aici o reprezintă taxa clawback aplicată „în mod uniform" atât medicamenntelor scumpe, cât şi celor ieftine. Reprezentanţii Asociaţiei atrag atenţia că producătorii nu mai pot susţine un consum de care nu sunt responsabili şi care creşte în mod special din cauza introducerii necondiţionate pe lista de medicamente compensate a medicamentelor inovative.

    „Nu este echitabil pentru noi să finanţăm un consum pe care nu îl generăm. Mai important, nu ne putem permite să finanţăm acest consum, ceea ce înseamnă că trebuie să renunţăm la medicamentele ale căror costuri de producţie nu mai pot fi acoperite sau să închidem facilităţi de producţie. Şi pacienţii, şi economia României vor pierde", afirmă Adrian Grecu, preşedintele APMGR, potrivit Agerpres.

    Printre medicamentele cu risc major de a scădea sub limita profitabilităţii şi de a dispărea de pe piaţă se numără: Tamoxifenul (tumori de sân), Bleomicina (leucemie, afecţiuni hematologice), Fluorouracil (cancer), Cisplatin (cancer), Flutamida (cancer), Memantine (demenţă), Gentamicinum (infecţii germeni rezistenţi intra-spitaliceşti), Theophylinum (astm), Captopril (hipertensiune, insuficienţă cardiacă), Furosemid (insuficienţă cardiacă, ciroză hepatică), Ranitidină (afecţiuni gastrointestinale), Indapanida (afecţiuni cardiovasculare).

    APMGR estimează că, în condiţiile menţinerii mecanismului actual, taxa clawback va ajunge la 30% până la sfârşitul anului, ceea ce ar însemna că pentru medicamentele sub 25 de lei impactul taxei în preţul de producător ar ajunge la 42%.

    Pentru a salva medicamentele ieftine şi a da o gură de oxigen industriei locale producătoare de medicamente, reprezentanţii APMGR propun introducerea imediată a calculului diferenţiat al taxei clawback pentru medicamente, pentru care propun diferenţierea în funcţie de preţ, dar şi aprobarea introducerii de noi medicamente pe lista celor compensate doar cu alocare de finanţare suplimentară sau prin contracte cost-volum sau cost-volum-rezultat.

    Tematic

    Românii, în pericol! Două medicamente vitale sunt retrase de pe piață!
    Atrași de reclame, românii consumă tot mai multe medicamente
    Medicamentul care va dispare din farmacii. Luați-l cât mai aveți timp
    Medicamentele pentru cancer nu se mai vând. Document oficial
    Tagurile:
    taxa clawback, industria farma, avertisment, criză, Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei