04:47 12 Decembrie 2019
În direct
  • EUR19.21
  • USD17.34
  • RUB0.27
  • RON4.02
  • UAH0.74
    Атомайзеры в магазине электронных сигарет

    Atenţie: pericolul din ţigările electronice. Ce dezvăluie un nou studiu

    © Sputnik / Виталий Белоусов
    SĂNĂTATE
    Sa primesc un link scurt
    104 0 0

    Ţigările electronice au devenit din ce în ce mai populare ca alternativă la țigările convenționale, însă există îngrijorări cu privire la impactul acestora asupra sănătății. Ce dezvăluie o nouă cercetare.

    BUCUREŞTI, 24 sept — Sputnik, Doina Crainic. Potrivit unui studiu efectuat recent de o echipă de la Institutul de Cercetare Desert (DRI) și de la Universitatea din Nevada, cantități mari de substanțe chimice cancerigene, precum formaldehida, sunt absorbite prin căile respiratorii în timpul unei sesiuni de fumat, ceea ce reprezintă un risc crescut pentru sănătate, informează portalul Science Daily, citat de Sputnik France.

    „Până în prezent, cantităţile de aldehidă ingerată prin fumat au fost analizate numai în cazul țigărilor convenționale. În ceea ce privește țigările electronice, este esențial să se evalueze riscurile din punct de vedere toxicologic", a spus cercetătoarea Vera Samburova.

    Samburova și echipa sa au evaluat fumătorii de ţigări electronice, stabilind expunerea lor la aceste substanțe chimice periculoase, analizând respirația a 12 fumători înainte și după sesiunea de fumat.

    „Am constatat că concentrația medie de aldehide în respirație după o sesiune de fumat a fost de aproximativ zece ori și jumătate mai mare decât înainte. (…) În plus, concentrația de substanțe chimice precum formaldehida după fumat a fost de sute de ori mai mică decât cea din vaporii direcți ai țigaretelor electronice, ceea ce sugerează că o cantitate semnificativă a fost reținută în căile respiratorii", a explicat profesorul.

    Aceasta a concluzionat că noul studiu demonstrează riscul potențial pentru sănătate asociat cu aldehidele generate de țigările electronice. Cercetătoarea a adăugat că în viitor echipa intenționează să studieze acest impact în cadrul unei cercetări implicând un număr mai mare de participanți.

    Tematic

    O nouă lege: șanse mari ca fumatul să fie din nou permis
    Philip Morris le spune oamenilor să renunțe la fumat
    Fumatul provoacă sau nu fericire? Descoperirea uluitoare a savanţilor
    Tagurile:
    Țigări electronice, pericol, studiu, SUA


    Știrile Zilei