00:27 26 Martie 2019
În direct
  • EUR19.53
  • USD17.27
  • RUB0.27
  • RON4.11
  • UAH0.64
    Operation

    Peste jumătate de miliard de euro, bani decontaţi pentru tratamente în străinătate

    © Sputnik / Sergey Guneev
    SĂNĂTATE
    Sa primesc un link scurt
    78 0 0

    Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Răzvan Vulcănescu, trage un semnal de alarmă asupra sumelor mult mai mici cheltuite în ţară pentru tratament.

    BUCUREŞTI, 4 oct — Sputnik, Georgiana Arsene. El a explicat că în opt ani s-a decontat o sumă de peste jumătate de miliard de euro pentru tratamentele pacienţilor români în străinătate.

    El spune că în România au fost emise facturi de doar cinci milioane de euro şi că sunt nişte cifre care îl îngrijorează.

    „Imaginaţi-vă ce am fi putut face dacă aceşt bani rămâneau în ţară", a punctat Vulcănescu, potrivit agerpres.ro.

    Şeful CNAS a spus că, în acest context, instituţia pe care o conduce, dar şi Ministerul Sănătăţii au demarat un proiect care vizează realizarea unei analize cu privire la principalele afeciuni ce constituie de câţiva ani „o adresabilitate crescută pentru pacienţii noştri din străinătate", urmând ca apoi să se facă un minim de investiţii, iar aceştia să fie trataţi în România.

    Vulcănescu a explicat că există o legătură strânsă între exodul medicilor şi cel al pacienţilor, iar consecinţa este că pleacă şi banii. Şi aceasta pentru că, „paradoxal", pacienţii care pleacă pentru a urma tratamente în străinătate sunt trataţi de medici români cu bani româneşti.

    Din acest motiv, CNAS, alături de Ministerul Sănătăţii, a demarat proiectul menţionat anterior de a face o analiză cu privire la principalele afecţiuni ce constituie de câţiva ani o adresabilitate crescută pentru pacienţii români în străinătate.

    „Este un demers pe care l-am început, pe care dorim să îl finalizăm în perioada următoare şi la care solicităm şi sprijinul autorităţilor publice locale care au spitale în subordine, a Ministerului de Finanţe, pentru a putea să avem în vedere în bugetul de anul viitor aceste proiecte de investiţii strategice, astfel încât să multiplicăm centrele de excelenţă, să încurajăm performanţa la noi în ţară", a explicat Răzvan Vulcănescu.

    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei