22:04 11 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.21
  • USD17.42
  • RUB0.27
  • RON4.03
  • UAH0.71
    Luminița Suveică
    © Sputnik / Osmatesco

    Stare de oboseală, somnolență și insomnie: Cum puteți depăși astenia de toamnă

    SĂNĂTATE
    Sa primesc un link scurt
    10730

    O afecțiune cât se poate de reală, astenia, este caracterizată printr-o stare de epuizare și oboseală a organismului, cauzată de schimbarea anotimpului, căreia i se adaugă stări de melancolie și, în cazurile mai grave, chiar episoade depresive.

    Stare de oboseală, somnolență și insomnie\: Cum puteți depăși astenia de toamnă

    Zile mai scurte, temperaturi tot mai scăzute şi peisaje care îndeamnă la melancolie. Reducerea intensităţii luminii provoacă diverse schimbări în organism: producţia de serotonină (hormonul fericirii) scade, vitamina D se fixează mai greu (deficitul acestei vitamine este una dintre cauzele lipsei de energie, a slăbiciunii musculare sau anxietăţii) şi este stimulată producţia de melatonină (hormonul somnului).

    Somnolenţa prelungită, insomniile, slăbiciunea fizică, lipsa de energie, melancolia şi predispoziţia pentru răceli şi infecţii sunt printre primele semnale ale dereglărilor fiziologice şi psihice cu care corpul se confruntă la început de toamnă.

    "Simptomele sunt diferite, în funcţie de organismul şi stilul de viaţă al fiecăruia, însă în general, pentru a evita stările specifice acestei etape, este important să acordăm atenţie deosebită unei alimentaţii bogate în vitamine şi proteine, dar şi să respectăm un program regulat de somn", spune doctorul în medicină Luminița Suveică.

    Deși această afecțiune poate trece de la sine în câteva săptămâni, când organismul se obișnuiește cu noul anotimp, există câteva posibilități de a grăbi acest proces de adaptare și de a preveni simptomele care pot afecta activitatea zilnică.

    "În această perioadă imunitatea este mai scăzută, de aceea principalul mod prin care putem influența lucrurile spre bine este alimentația. Recomandarea mea este să consumați cât mai multe alimente bogate în vitamina C, magneziu, Vitamina E, fier și calciu. Consumați legume și fructe proaspete", a menționat Suveică.

    Totodată, Luminița Suveică a menționat că plimbările în aer liber, activitățile sportive, gândirea pozitivă și practicarea unui hobby pot fi cele mai bune remedii pentru simptomele cauzate de astenia de toamnă.

    Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.



    Știrile Zilei