07:02 09 Decembrie 2019
În direct
  • EUR19.33
  • USD17.43
  • RUB0.27
  • RON4.04
  • UAH0.73
    Spital

    Rezidențiat 2019: Costache, despre absolvenții care trec pragul de 60% din punctajul maxim

    © Sputnik / Константин Чалабов
    SĂNĂTATE
    Sa primesc un link scurt
    223 0 0

    Toți absolvenții care reușesc să treacă pragul de 60 de procente din punctajul maxim la Rezidențiat ar putea fi admiși, în condițiile în care ”resursa umană este deficitară”, potrivit unei declarații a ministrului Sănătății.

    BUCUREȘTI, 29 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, cele 6 centre universitare îndeplinesc condițiile pentru organizarea concursului de intrare în Rezidențiat, dar și pentru pregătirea unui număr suplimentar de rezidenți.

    Comisiile locale de organizare a concursului au asigurat echipa de conducere a Ministerului Sănătății că nu sunt disfuncționalități în modul de desfășurare, potrivit metodologiei și cerințelor de concurs.

    De asemenea, reprezentanții centrelor universitare în care este organizat concursul au informat că au capacitatea de a asigura suplimentarea numărului de rezidenți, în special pentru specialitățile deficitare, precizează ms.ro

    "Anul acesta, nu schimbăm regulile în timpul jocului, dar ne dorim ca toţi absolvenţii care reuşesc să treacă pragul de 60% din punctajul maxim pe domeniu, pe ţară, să fie admişi, în condiţiile în care resursa umană este deficitară. Vom găsi soluţii pentru aceşti tineri, aşa cum a asigurat şi prim-ministrul, şi am cerut departamentelor de specialitate din cadrul ministerului să prezinte o analiză în acest sens, inclusiv pe criterii demografice, pentru a putea lua decizii privind repartizarea pe centre universitare a viitorilor rezidenţi”, a explicat ministrul Sănătății, Victor Costache.

    Demnitarul a subliniat că, după concurs vor discuta împreună, toţi cei implicaţi, şi măsurile care trebuie luate pentru îmbunătăţirea rezidențiatului în anii care urmează.

    Ministerul Sănătății va organiza duminică, 8 decembrie 2019 concursul de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie și, la fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura în 6 centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.

    În această sesiune au depus dosarele pentru participare la concurs un număr de 8 876 tineri absolvenți ai universităților de medicină și farmacie - 6283 medicină, 1740 medicină dentară și 853 farmacie.

    Ei candidează pe un număr de 4710 locuri și posturi pe cele 3 domenii de pregătire - 3960 locuri și posturi la domeniul medicină, 398 medicină dentară și 256 farmacie și 96 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie – Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne.

    Ministerul Sănătății a suplimentat, pentru această sesiune, cu 558 numărul posturilor și locurilor pe domeniul medicină, față de numărul de absolvenți.

    Tematic

    Rezidențiat 2019: dezastru în Sănătate și Educație. Când se va susține
    Examenul de rezidențiat 2019: premierul Dăncilă, atac la Iohannis
    Rezidențiat 2019: Pintea, soluție pentru criza din sistem
    Înscrieri examen rezidențiat 2019: s-a amânat data, nu încep astăzi
    Rezidențiat 2019: ce au decis deputații în Comisia de Sănătate
    Rezidențiat 2019: modificări importante, publicate în Monitorul Oficial
    Rezidențiat 2019: noul ministru al Sănătății, precizări despre examen
    Rezidențiat 2019: Ministrul Sănătății, anunț important pentru medici
    Tagurile:
    2019, Rezidențiat


    Știrile Zilei