00:31 02 Aprilie 2020
În direct
  • EUR20.07
  • USD18.34
  • RUB0.23
  • RON4.16
  • UAH0.66
    SĂNĂTATE
    Sa primesc un link scurt
    207 0 0

    Situație alarmantă în România, acolo unde tot mai mulți copii se îmbolnăvesc, iar unii sunt diagnosticați cu gripă. Știm să recunoaștem boala?

    BUCUREȘTI, 21 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Nas înfundat, febră, dureri în gât, dureri musculare – vă sună cunoscut, nu-i așa? De câte ori nu v-ați confruntat cu asemenea stări?

    Ei bine, știți dacă este vorba despre o simplă răceală sau despre gripă? Specialiștii ne învață să facem diferența și, astfel, să ne protejăm sănătatea.

    În primul rând, trebuie să știți că gripa este o afecțiune respiratorie contagioasă, provocată de virusurile gripale și poate avea consecințe moderate până la severe. În cazuri grave poate duce și la deces.

    Atenție! Gripa este diferită de răceală! Ea debutează brusc și violent, în timp ce simptomele răcelii cresc gradual în intensitate.

    De asemenea, gripa se caracterizează prin debutul brusc al semnelor și simptomelor, precum febră, mialgie, cefalee, stare generală de rău, tuse neproductivă, dureri în gât și rinită.

    În rândul copiilor, gripa este adesea asociată cu otita medie, greață și vărsături, informează specialiștii.

    De obicei, gripa trece după 3-7 zile de la debutul simptomelor, însă tusea și starea generală de rău pot persista chiar mai mult de 2 săptămâni.

    Indiferent de vârstă, gripa poate afecta pe oricine, dar sunt anumite persoane mult mai vulnerabile. Vorbim despre persoanele trecute de 65 de ani, persoanele de orice vârstă cu anumite afecțiuni cronice – astm, diabet sau boli de inimă – femeile însărcinate și copiii mai mici de 5 ani.

    Simptome alarmante la copii ce necesită consult în urgență sunt: respirația rapidă sau probleme de respirație, piele de culoare albăstruie, consumul insuficient de lichide, nu se trezesc sau nu interacționează cu alții, irascibilitate - copilul nu suportă nici să fie ținut în brațe, iar febra este însoțită de o erupție cutanată. După o perioadă în care simptomele gripei au părut că s-au ameliorat, acestea reapar, dar mult mai intense.

    La sugar, în plus de semnele enunțate, mai apar și altele. Astfel, bebelușul nu poate mânca, are probleme de respirație, nu are lacrimi când plânge și udă mai puține scutece decât în mod normal.

    Dacă adulții se confruntă cu dificultate în respirație și lipsă de aer, durere sau presiune în piept sau abdomen, amețeală bruscă, confuzie, vărsături severe sau persistente, convulsii și reapariția simptomelor gripei, deși se amelioraseră, atunci trebuie să se îngrijoreze și să meargă la medic.

    Tagurile:
    Simptome, gripă


    Știrile Zilei