03:55 20 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.22
  • USD17.78
  • RUB0.24
  • RON4.31
  • UAH0.65
    SĂNĂTATE
    Sa primesc un link scurt
    82020

    Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență susține că impactul pe care îl determină prevederile din noua Ordonanță de Urgență a Guvernului în ceea ce privește sectorul medical de urgență este unul complex.

    BUCUREȘTI, 7 feb – Sputnik, Georgiana Arsene. Medicul Raed Arafat a transmis, la scurt timp după ce președintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Ludovic Orban să formeze noul Guvern, un mesaj în care arată ce impact are noua Ordonanță de Urgență din Sănătate asupra pacienților și sistemului.

    Acesta spune că una din problemele care apar se referă la impactul asupra resursei umane care deservește sistemul de urgență și care este una special pregătită. Din păcate, avem un deficit de medici de urgență.

    De asemenea, lipsesc fondurile necesare ca să poată fi suplimentat personalul la serviciile de ambulanță și la unitățile de primiri urgențe, ca să se poată ajunge la cifrele optime.

    ”Pe de altă parte, se dorește deschiderea bugetului către comercianți ca să consume sume importante în detrimentul sectorului public la care lipsesc fondurile pentru a funcționa în mod optim. Deci, în loc să suplimentăm finanțarea sectorului public, noi o partajăm cu comercianții care vor scoate din ea profitul lor”, a scris Raed Arafat.

    Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență atrage atenția că, la momentul la care este încurajat sectorul comercial să deconteze de la bugetul de stat consultațiile de urgență și ”suspiciunile” de cazuri critice, de fapt, se încurajează sectorul comercial în sensul de a crea unități de primiri urgențe sau camere de gardă. Acestea vor accesa sumele disponibile prin bugetul de stat și care, până acum, sunt destinate exclusiv sectorului public.

    Mai mult decât atât, susține Arafat, nimeni nu va împiedica sectorul comercial să înceapă să treacă pacienții care urmează să se interneze prin camerele de gardă și să le efectueze analizele și investigațiile, declarându-le ca și urgente, ca să deconteze aceste sume direct de la bugetul de stat, astfel încât să realizeze profit maxim din fondurile obținute ulterior de la casa de asigurări de sănătate sau din alte surse.

    Medicii și asistenții din sectorul privat vor fi aduși din sistemul public de sănătate.

    Reducerea numărului medicilor și al asistenților cu experiență în domeniul medicinii de urgență din spitalele publice va produce reacții în direcția îngrijirii pacienților în sectorul public.

    ”Astfel, este posibil să nu mai poată Spitalul Floreasca să asigure medicii de pe ambulanțele de terapie intensivă SMURD sau medicii care deservesc elicopterul SMURD. La fel Spitalul Universitar și Spitalul Bagdasar, este posibil dacă pierd un număr de medici să nu mai poată asigura medicii și asistenții de pe ambulanțele SMURD pe care le deservesc”, a explicat Arafat.

    Îngrijorător este că la Unitățile de Primiri Urgențe să scadă numărul personalului calificat, iar acest lucru să ducă la disfuncționalități grave.

    Prin permiterea accesului comercianților la bugetul de stat, se crează din start o formă de competiție pe banul public în defavoarea sectorului public de urgență.

    ”Când implementăm astfel de modificări radicale care afectează concepția unui sistem vital, fără să realizăm măcar un studiu de impact real care să arate direcția în care ne vor duce noile măsuri, putem fi siguri că modificările nu au avut în vedere interesul pacienților, ci mai degrabă interesele “altora" care au impus schimbările pe căi ascunse și au realizat un așa zis “lobby” pe lângă decidenți”, a punctat Arafat.

    Acesta a dat asigurări că nu se va lăsa până nu se anulează prevederile ”nocive” din OUG care duc la liberalizarea sectorului de urgență.

    Tagurile:
    Raed Arafat

    Știrile Zilei