18:04 04 Iunie 2020
În direct
  • EUR19.54
  • USD17.44
  • RUB0.25
  • RON4.04
  • UAH0.65
    SĂNĂTATE
    Sa primesc un link scurt
    Coronavirus în România, Moldova și în lume (912)
    18310

    Grupul de Comunicare Strategică informează că, din cele 184 de persoane confirmate pozitiv, 16 au fost declarate vindecate și externate – 15 la Timișoara și una la București.

    BUCUREȘTI, 17 mart – Sputnik, Georgiana Arsene. În cursul acestei zile, spun autoritățile, vor mai fi externate alte trei persoane de la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”.

    Au fost înregistrate alte 16 noi cazuri de îmbolnăvire, după cum urmează: 7 în Iași, 2 în Suceava, 2 în Neamț și câte unul în Ialomița, Mureș, Botoșani, Bistrița Năsăud și Vrancea. Persoanele confirmate pozitiv au vârste cuprinse între 21 și 65 de ani.

    Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 3282 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 - coronavirus. Alte 16610 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

    Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică spun că, până în prezent, au fost înregistrate 36 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

    În perioada 16 martie, ora 08.00 – 17 martie, ora 08.00, au fost înregistrate 1349 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6187 la linia TELVERDE - 0800 800 358, deschisă special pentru informarea cetățenilor.

    Începând de ieri, o dată cu declararea stării de urgență, la nivel național au acționat aproximativ 28.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne – polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră.

    Doar în ultimele 24 de ore, pompierii și personalul SMURD au efectuat 42 misiuni de transport pentru 153 persoane către diverse unități spitalicești, precum și la centrele de carantină existente în mai multe județe din țară.

    Pentru răspunsul la celelalte urgențe medicale sunt asigurate în medie de aproximativ 390 echipaje SMURD, însumând 42 autospeciale pentru transport victime multiple, 340 ambulanțe de prim-ajutor și terapie intensivă mobilă, respectiv 7 autospeciale neonatologie. În total, în misiunile curente au fost angrenați peste 5000 de pompieri.

    De asemenea, au fost angrenați în misiuni specifice, ordonate de conducerea Ministerului Afacerilor Interne, peste 10.000 de polițiști, 4.500 de polițiști de frontieră și peste 7.000 de jandarmi.

    Pentru eficientizarea activităților de combatere a efectelor COVID-19 -coronavirus, au fost instalate 162 de corturi. Acestea sunt destinate triajului medical, fluidizării traficului la punctele de trecere a frontierei, respectiv asigurării solicitărilor pentru suplimentarea spațiilor de carantină.

    Autoritățile ne reamintesc să luăm în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apelați pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.

    De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

    Тема:
    Coronavirus în România, Moldova și în lume (912)
    Tagurile:
    România, coronavirus


    Știrile Zilei