13:53 27 Octombrie 2020
În direct
  • EUR20.13
  • USD17.03
  • RUB0.22
  • RON4.13
  • UAH0.60
    SĂNĂTATE
    Sa primesc un link scurt
    Alegeri locale în România 2020 (128)
    235 0 0

    Grupul de Comunicare Strategică a publicat statistica cazurilor de coronavirus după alegerile locale 2020, pentru ultimele 24 de ore.

    BUCUREȘTI, 28 sept – Sputnik. Alegerile locale 2020 au stârnit îngrijorarea cetățenilor care s-au temut că vor fi un moment pentru creșterea numărului infecțiilor cu coronavirus.

    În secțiile de votare, însă, s-a respectat distanțarea fizică, dar și purtatul măștii au chiar al mănușilor, cetățenii primind la intrarea în secția de votare atât mănuși, cât și măști medicinale.

    Autoritățile precizează că, până astăzi, 28 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 123.944 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 99.344 pacienți au fost declarați vindecați.

    În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.271 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

    Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 246 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până astăzi, 4.748 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

    În ultimele 24 de ore, de ieri dimineață de la ora 10.00 și până astăzi la aceeași oră, au fost înregistrate 30 de decese - 15 bărbați și 15 femei, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Maramureș, Prahova, Tulcea, Vaslui, Vrancea și București.

    Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

    Majoritatea deceselor înregistrate - 29 - sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

    În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.528. Dintre acestea, 557 sunt internate la Anestezie Terapie Intensivă.

    Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.372.340 de teste. Dintre acestea 6.162 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.306 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.856 la cerere.

    Pe teritoriul României, 10.331 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.395 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea,  24.136 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane. 

    La numărul unic de urgență 112 au fost înregistrate, în ultimele 24 de ore, 632 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

    Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 211 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 70.100 de lei.

    Prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 4 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

    Autoritățile reamintesc cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE -0800800165 - la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

    Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

    Românii din afara granițelor, infectați cu coronavirus

    Referitor la situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.693 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 -coronavirus: 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  119 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

    Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 428 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

    Autoritățile subliniază că aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

    Reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică reamintesc cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

    Până la data de 27 septembrie 2020, au fost raportate  3 163 538 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Spania, Franţa, Regatul Unit,  Italia, și Germania.

    Тема:
    Alegeri locale în România 2020 (128)
    Tagurile:
    alegeri locale, România, COVID-19, coronavirus

    Știrile Zilei