Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a vorbit despre evoluția pandemiei de coronavirus și a atras atenția că, dacă numărul persoanelor infectate va depăși 2700, acest lucru va duce la o criză sanitară.
BUCUREȘTI, 3 oct – Sputnik. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, este de părere că acum nu se mai poate vorbi despre o evoluție certă a pandemiei de coronavius. Cel mult, se poate vorbi despre supoziții care au la bază experiența celor care s-au mai confruntat cu pandemii, însă nu de acest calibru.
În opinia lui Alexandru Rafila, numărul de infectări cu noul coronavirus se va stabiliza undeva la 2500- 2700 de cazuri zilnic. Orice depășire a acestor valori ar avea un impact devastator asupra sistemului sanitar din România.
”Cine crede că e simplu, nu e simplu deloc. Gândiți-vă, de exemplu, la logistica transportului a 500 de pacienți o dată, de acasă la spitalele din București, cu ambulanțe, care trebuie duși la spital, unii aduși înapoi, ambulanțele așteaptă la spitale… Sunt foarte multe lucruri care sunt complicate”, a declarat Rafila.
Potrivit reprezentantului României la OMS, autoritățile medicale trebuie să își schimbe modul de acțiune. Astfel, cazurile ușoare sau asimptomatice trebuie tratate la domiciliu, dar cazurile trebuie neapărat monitorizate.
Datorită armamentului său puternic de la bord, primul tanc rusesc cu roți poate fi folosit atât în raiduri, cât și în diferite operațiuni militare – pe flancuri, în operațiuni de spionaj, în patrulări și în cadrul avanposturilor.
Marți, 23 februarie 2021, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile – CNACN – a lansat o licitație pentru reactualizarea studiului de fezabilitate privind amenajarea râurilor Argeș și Dâmbovița pentru navigație și alte folosințe.