11:38 26 Octombrie 2020
În direct
  • EUR20.20
  • USD17.05
  • RUB0.22
  • RON4.14
  • UAH0.60
    SĂNĂTATE
    Sa primesc un link scurt
    135 0 0

    Institutul Național de Sănătate Publică a recomandat tratarea cu prioritate a 13 categorii de persoane, ca urmare a actualizării definițiilor de caz pentru noul coronavirus.

    BUCUREȘTI, 15 oct – Sputnik. Institutul Național de Statistică a actualizat definițiile de caz pentru noul coronavirus.

    Astfel, caz suspect se consideră orice persoană cu debut brusc de febră și tuse sau orice persoană cu debut brusc al oricăror 3 sau mai multe dintre următoarele semne și simptome: febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriză, dispnee, anorexie / grețuri / vărsături, diaree, status mental alterat, debut recent de anosmie - pierderea mirosului - sau ageuzie - pierderea gustului - în absența unei cauze identificate sau orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie.

    De asemenea, orice persoană cu infecție respiratorie acută severă – SARI – care are nevoie de spitalizare peste noapte intră tot în categoria persoanelor suspecte.

    Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale - vărsături, diaree - neasociate cu alimentația se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2, notează stiripesurse.ro.

    Cele 13 categorii de persoane pentru care INSP recomandă testarea sunt: persoanele simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar și auxiliar, conform definiţiei de caz, contacții direcți simptomatici ai cazurilor confirmate, pacienţii cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant – asimptomatici - şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la 24 de ore interval, echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant care se deplasează de la centrul de transplant în centrele de prelevare – la fiecare 2 săptămâni, pacienţii asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore înainte de internarea în spital, pacienții oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie și/sau radioterapie, pacienții oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenției/manoperei, pacienții hemodializaţi asimptomatici - de 2 ori pe lună, pacienții hemodializaţi simptomatici, persoanele instituționalizate asimptomatice – de 2 ori pe lună, personalul de îngrijire din centre rezidențiale – săptămânal, gravidele asimptomatice care se află în carantină / izolare la domiciliu sau au fost contact direct cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice și personalul medico-sanitar si auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant.

    Tagurile:
    coronavirus

    Știrile Zilei