15:00 26 Noiembrie 2020
În direct
  • EUR20.46
  • USD17.22
  • RUB0.23
  • RON4.20
  • UAH0.61
    SĂNĂTATE
    Sa primesc un link scurt
    Coronavirus în România, Moldova și în lume (1401)
    29891

    Acuzație gravă - pentru o sumă infimă în comparație cu uriașele cheltuieli militare inutile, Guvernul nu susține cercetarea vaccinului conceput de un prestigios institut românesc! Sunt interese să importăm de la „parteneri”?!

    BUCUREȘTI, 18 nov – Sputnik. În fiecare zi apare o veste despre un vaccin din zona ”Strategică” – dar NU se spune nimic despre vaccinul românesc, anunțat chiar de la începutul anului de prof. dr. Virgil Păunescu, şeful Institutului de Cercetare Oncogen din Timişoara!

    Vedem cum între companiile din SUA și UE există o adevărată bătălie a intereselor, cum se politizează la nivel mondial omologarea vaccinului, eliminându-se astfel șansa unei colaborări mondiale – în scopul obținerii profitului și influenței!

    Probabil din această cauză unele țări mai mici dar cu mare tradiție în farmacie – Elveția sau Slovenia, de exemplu – nu fac publicitate în jurul cercetărilor de la Basel sau Ljubljana.

    Un caz cu totul special este cel al României, unde echipa de Institul Oncogen lucrează încă din ianuarie la dezvoltarea unui vaccin anti-COVID-19 – dar tot de atunci NU primește finanțarea!

    Din ianuarie, directorul Institutului, Virgil Păunescu, cere în van bani, o sumă relativ modestă - 5 milioane de euro, cu care vaccinul Oncogen ar fi fost deja în faza a treia a testărilor clinice, conform savantului.

    În acest timp, România aruncă sute de milioane pe armament și dotări militare inutile – iar afacerile cu materiale sanitare au îmbogățit clientela partidului de guvernământ, PNL!  

    ”Noi am spus încă din ianuarie că am putea avea vaccinul şi am primit o căruţă de înjurături, că nu se poate termina un vaccin într-un an”, a declarat Virgil Păunescu, directorul Oncogen, pentru Mediafax

    Păunescu spune că ar fi avut nevoie de 2 milioane de euro pentru faza 1 şi de încă 3 milioane de euro pentru a trece de faza a doua a testării clinice!

    ”Noi am făcut tot ce a depins de noi, dar nu am fost ajutaţi!”, spune Păunescu. ”Am primit, ca urmare a unei competiţii pe cercetare, de la Ministerul Educaţiei, singurul care a înţeles ceva, 720.000 de euro, întinşi de 2 ani de zile: 250.000 de euro – anul acesta şi restul – anul viitor”.

    Dar, explică directorul Oncogen, cu aceşti bani ”putem face foarte puţin, într-un asemenea proiect - doar nişte cercetări care sunt relevante pentru vaccin, dar nu sunt utile - pot să trag nişte concluzii din aceste cercetări, dar nu mă pot prezenta cu ele, în faţa Agenţiei Medicamentului”.

    Mai mult, savantul român spune că a testat vaccinul pe el însuşi în luna iunie - şi că acesta şi-ar fi dovedit eficienţa!

    Deci, vorbim de sabotarea unei inițiative românești, a unor specialiști de prim rang? DA, clar! De ce oare? Pentru că nu ne dau voie ”partenerii”? Pentru că există interese pentru a se importa medicamente?

    Savantul român se abține de la acuzații grave – spune doar că ”cercetările bat pasul pe loc, deoarece Guvernul nu a înţeles importanţa acestui proiect”.

    Și încă un detaliu: nu am auzit ca directorul Institutului Oncogen, Virgil Păunescu, fost consilier prezidențial pe probleme de Sănătate, să fi fost chemat la întâlnirile autorităților anti-pandemie. Nu vreau să comenteze informațiile din presă despre calificarea unor autorități – simpla menționare a acestei omiteri este suficientă!

    Dar o întrebare se impune: să aibă legătură evitarea lui Păunescu cu sabotarea vaccinului Oncogen?

    Să mai menționăm că vaccinul la care lucrează Institutul Oncogen este sub forma de spray nazal – şi, spre deosebire de vaccinul Pfizer, de exemplu, nu necesită păstrarea la temperaturi extrem de scăzute, ci rămâne stabil la temperatura camerei.

    Тема:
    Coronavirus în România, Moldova și în lume (1401)

    Tematic

    Vom fi vaccinați obligatoriu anti COVID-19? Tătaru, explicații
    Iohannis – anunțul serii, l-a desemnat pe ”omul cu vaccinul”
    Vaccinul rusesc EpiVacCorona - în faza III a studiilor clinice
    Adevăratul “naționalism al vaccinului” în Israel și Ungaria
    Rafila, precizări esențiale – când va ajunge vaccinul și cât
    Tagurile:
    Ludovic Orban, vaccin

    Știrile Zilei