14:50 09 Decembrie 2019
În direct
  • EUR19.33
  • USD17.43
  • RUB0.27
  • RON4.04
  • UAH0.73
    DNA

    Se caută șefi noi la DNA, DIICOT și Parchetul General

    © Photo : Ziuaconstanta
    Justiție
    Sa primesc un link scurt
    5010

    Astăzi începe procedura de selecție a procurorului general și a șefilor DNA și DIICOT, aceste poziții fiind ocupate deocamdată de interimari

    BUCUREȘTI, 2 dec - Sputnik, Marius Holdean. Ministerul Justiției lansează astăzi procedura de selecție pentru principalele funcții din marile parchete, posturi ocupate în prezent de interimari. Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, consideră că aceste interimate au cauzat scăderea ritmului de combatere a infracțiunilor grave.

    Ministrul a transmis un avertisment procurorilor, printr-o scrisoare adresată procurorului general interimar, în care cere combaterea eficientă a traficului de persoane, de droguri, a altor forme de criminalitate organizată, precum și a infracțiunilor silvice.

    "Știu că o altă cauză a acestor tendințe este starea de provizorat și interimat la vârful Ministerului Public. De aceea, imediat după preluarea mandatului, am început să lucrăm la procedura de selecție a procurorilor de rang înalt, pentru a fi înaintate CSM, pentru aviz, și președintelui României, pentru o eventuală numire. Pe data de 2 decembrie, Ministerul Justiției va lansa această procedură de selecție în primă fază pentru funcția de procuror general, procuror șef DNA și procuror șef DIICOT", a anunțat Cătălin Predoiu într-o conferință de presă.

    Bogdan Licu este interimar la conducerea Parchetul General, Nistor Călin - la DNA și Giorgiana Hosu - la DIICOT.

    Ministrul Justiției a mai precizat că, la scurt timp, va lansa procedura și pentru celelalte funcții de conducere pentru care ministerul Justiției formulează propuneri.

    Tagurile:
    Parchetul General, DIICOT, DNA


    Știrile Zilei