21:26 13 Iulie 2020
În direct
  • EUR19.39
  • USD17.17
  • RUB0.24
  • RON4.01
  • UAH0.64
    Justiție
    Sa primesc un link scurt
    1613101

    „Statul român, prin Ministerul Sănătăţii, a făcut această spălare, provocând din punctul meu de vedere, şi o problemă diplomatică”. Tătaru, nicio replică!

    BUCUREȘTI, 4 iunie - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Compania Nationala “Unifarm” S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Sănătății, este acuzată de vicepreşedintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaţilor, Emanuel Ungureanu (USR) că au trimis în Moldova materiale de proastă calitate – rezultatul unei achiziții cu caracter infracțional – spălare de bani.  Acuzația vizează și Ministerului Sănătății.

    Iată ce a declarat deputatul Emanuel Ungureanu, după ce DNA s-a sesizat în urma denunțului său.

    ”Unifarm a fost împrumutată de Trezorerie cu o sumă de bani, adică de statul român, să achiziţioneze echipamente de protecţie şi măşti şi alte echipamente, în context COVID. După aceea, acelaşi stat român, prin Ministerul Sănătăţii, a cumpărat aceeaşi marfă, a doua oară şi livrat-o către Republica Moldova”.

    Adică, traduce deputatul, ”spălarea banilor murdari daţi pe măşti de proastă calitate, la suprapreţ, a fost făcută de o structură a statului român, numită Unifarm SA”.

    Mai mult, Ungureanu spune că, în cazul de față, vorbim de incident diplomatic. ”Tot statul român, prin Ministerul Sănătăţii, a făcut această spălare, provocând din punctul meu de vedere, şi o problemă diplomatică”.

    ”Adică noi am donat Republicii Moldova măştile de proastă calitate şi echipamentele de proastă calitate pe care le-au refuzat spitalele din România, care s-au trezit la un moment dat cu cutii de la Unifarm în faţă, fiind obligaţi şi şantajaţi de minister să le cumpere, deşi erau de proastă calitate şi la suprapreţ”, a declarat Ungureanu, citat de agenția națională AGERPRES

    Conform sursei citate, Emanuel Ungureanu a subliniat că ”știe foarte precis” că în Republica Moldova ar fi fost livrate materiale proaste  - și că denunțat totul la DNA.

    ”Ştiu foarte precis - unde au dus, ştiu ce cantităţi, ştiu plângerile”, a spus Ungureanu precizând că ”toate detaliile care ţin de aspectele tehnice, chiar despre certificate false date de către anumiţi furnizori sunt deja la DNA”.

    Mai mult, deputatul Ungureanu face încă o acuzație - în momentul livrării cu surle și trâmbițe a echipamentelor de protecţie către Republica Moldova, contractul de achiziţie dintre Ministerul Sănătăţii şi Unifarm nu era finalizat.

    ”Contractul de achiziţie pe care l-a făcut Ministerul Sănătăţii pentru aceste echipamente de la Unifarm - în ziua în care posturile de ştiri transmiteau imagini cu tiruri, cu maşini ale ISU care livrau echipamente de protecţie, cumpărate de minister de la Unifarm, în Moldova, contractul de achiziţie între Ministerul Sănătăţii şi Unifarm nu era semnat”, spune Ungureanu, punctând – ”adică ei livrau o marfă pe un contract de achiziţie nefinalizat”.

    Desigur, un aspect formal vor spune mulți - dar în contextul celorlalte date denunțate de Emanuel Ungureanu devine extrem de important.

    Sputnik nu a dat știrea chiar de la apariția ei, așteptând o reacție a UNIFARM sau a autorității, Ministerul Sănătății. Ori, în ciuda prezenței constante a ministrului Tătaru… nu a venit nicio replică! NIMIC! În condițiile în care denunțul este al unui deputat, vicepreședinte al Comisiei parlamentare de specialitate! Inconștiență, lipsă de responsabilitate, recunoaștere a faptelor… sau ce?! Așteptăm urgent clarificări.

    De menționat că, în ciuda atitudinii de multe ori scandaloase a deputatului Ungureanu – vezi cazurile denunțurilor contra unor mari medici – datele și fapte reclamate de el au avut ecouri favorabile în Justiție – și urmări deloc fericite pentru cei denunțați.

    Ca un comentariu final – indiferent de finalizarea anchetei, este de apreciat că populația României a fost de acord și a salutat ajutorul pentru Republica Moldova. Dacă în spatele demersului au stat ilegalități ale unor grupări, asta nu ar schimba cu nimic intențiile bune, frățești, demonstrate de români în momente grele. Ori, asta merită cu adevărat reținut.

    Tematic

    Ajutor din partea MAI pentru românii din Diaspora: bani pentru chirie şi alimente
    Cum ”ajută” Comisia Europeană România în pandemie: cere scumpirea energiei electrice!
    Românii din Marea Britanie: schema guvernamentală de ajutor pentru angajaţi, prelungită


    Știrile Zilei