18:56 23 August 2017
Chişinău+ 19°C
În direct
    Întâlnirea de la Kremlin a lui Igor Dodon cu Vladimir Putin

    Oficial: Află ce va discuta Dodon cu Putin la Moscova

    © Sputnik/ Алексей Дружинин
    Moldova
    Sa primesc un link scurt
    3411

    Președinții Rusiei și Moldovei, Vladimir Putin și Igor Dodon, vor aborda chestiuni legate de cooperarea comercial-economică dintre cele două țări, comunică serviciul de presă al Kremlinului

    CHIȘINĂU, 17 mart — Sputnik. Continuă vizita oficială la Moscova a delegației moldovenești condusă de Igor Dodon. Vineri va avea loc întrevederea șefului statului cu președintele Rusiei Vladimir Putin.

    "Va avea loc întâlnirea lui Vladimir Putin cu președintele Moldovei Igor Dodon, care se află la Moscova la invitația organizației "Delovaia Rosia", în vederea participării la business-forumul "Rusia — Moldova: perspectivele avansării", precizează serviciul de presă al Kremlinului într-un comunicat.

    Se presupune că cei doi șefi de stat vor discuta despre realizarea înțelegerilor la care s-a ajuns în cadrul întâlnirii la nivel înalt din 17 ianuarie, principala atenție fiind acordată cooperării comercial-economice. Totodată, va avea loc și un schimb de opinii privind problemele regionale.

    Din delegația moldovenească fac parte consilieri prezidențiali, deputaţi, agenți economici din ţara noastră.

    Anterior, Igor Dodon a declarat în repetate rânduri în fața jurnaliștilor că intenționează să abordeze în discuția cu Vladimir Putin chestiunea privind extinderea categoriilor cetățenilor moldoveni care vor putea beneficia de amnistia imigranților, precum și diversificarea categoriilor de produse moldovenești care vor obține acces pe piața rusă.

    "Vom aborda dinamica relațiilor bilaterale și acțiunile care urmează a fi întreprinse pentru intensificarea lor", a spus Dodon.

    Potrivit lui Igor Dodon, în cadrul primei vizite oficiale a președintelui țării în Federația Rusă, din perioada 16-18 ianuarie, s-a ajuns la înțelegerea revenirii pe piața rusă a producției celor mai mari întreprinderi de vinificație din Moldova, precum și asupra amnistiei pentru mai multe categorii de moldoveni care au mers să muncească în Rusia.

    Președintele Moldovei consideră că participarea sa la business-forum va da un nou impuls în dezvoltarea relațiilor comerciale bilaterale și va contribui la creșterea substanțială a investițiilor din Federația Rusă în economia moldovenească.

    Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik  în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

    Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

    Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

    Tagurile:
    Igor Dodon, Vladimir Putin
    Reguli de utilizareCOMENTARII






    Știrile Zilei