08:36 22 August 2017
Chişinău+ 15°C
În direct
    Premierul rus Dmitri Medvedev și președintel Igor Dodon la summitul OCEMN de la Istanbul

    Dodon s-a întâlnit cu Medvedev în Turcia. Ce au pus la cale oficialii - VIDEO

    © Sputnik/ Дмитрий Астахов
    Moldova
    Sa primesc un link scurt
    40 0 0

    Președintele moldovean, Igor Dodon, a discutat cu premierul rus Dmitri Medvedev evoluția cooperării economice dintre cele două țări

    CHIȘINĂU, 23 mai — Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut miercuri o întrevedere cu prim-ministrul Rusiei, Dmitri Medvedev, în marja summitului Organizației Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), care are loc zilele acestea la Istanbul.

    "Au fost înregistrate progrese semnificative în aspecte ce țin de exporturi și politica migrațională, asupra cărora am convenit cu Vladimir Putin la începutul lunii ianuarie. În primele trei luni ale anului în curs, exporturile din Moldova către Federația Rusă au crescut cu 42%", a declarat Dodon în cadrul discuției cu premierul rus.

    Potrivit acestuia, la unele mărfuri livrările au crescut chiar și de 5-7 ori.

    Dodon a mulțumit și pentru ajutorul acordat imigranților din Republica Moldova.

    Medvedev a menționat că întrevederea care are loc în marja summitului OCEMN este un bun prilej pentru coordonarea acțiunilor și pentru a urmări atât realizarea înțelegerilor avute cu președintele FR, cât și dezvoltarea cooperării economice în ansamblu.

    "Trebuie să recunoaștem că în ultimii ani au existat numeroase probleme. Acum însă există posibilități reale pentru a avansa, străduindu-ne totodată să îndreptăm lucrurile. Haideți să discutăm abordările, inclusiv de soluționare a problemelor sistemice care s-au acumulat în relațiile dintre țările noastre în ultima perioadă", a declarat Medvedev.

    Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

    Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

    Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

    Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

    |Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

    Tematic

    Dodon – alături de Putin la parada de 9 Mai
    Putin l-a invitat pe Dodon la discuții privind migrația și relațiile moldo-ruse
    Oficial: Află ce va discuta Dodon cu Putin la Moscova
    Dodon, Filip și Candu i-au comemorat pe eroii căzuți la Nistru
    Despre ce a discutat Igor Dodon cu președintele Iranului
    Ce greșeli ar trebui să evite Dodon când va merge la Bruxelles
    Tagurile:
    Dimitrii Medvedev, Igor Dodon
    Reguli de utilizareCOMENTARII





    Știrile Zilei