21:30 17 Noiembrie 2018
În direct
  • EUR19.31
  • USD17.07
  • RUB0.26
  • RON4.14
  • UAH0.61
    Cadavru la o morgă

    Cadavrul lui Andrei Brăguță ar putea fi exhumat. Vezi și alte dezvăluiri șocante

    © Sputnik / Валерий Титиевский
    Moldova
    Sa primesc un link scurt
    368220

    Avocații familiei deținutului și pacientului Andrei Brăguța, care ar fi murit în Penitenciarul 16 din Chișinău, au oferit noi informații înfiorătoare despre acest caz și cer exhumarea cadavrului pentru o expertiză suplimentară

    CHIȘINĂU, 2 sept — Sputnik. Avocatul de la organizația Promo-Lex, Vadim Vieru, care reprezintă interesele familiei lui Andrei Brăguță, a declarat pentru Sputnik că juriștii încearcă să restabilească firul evenimentelor care au condus la decesul bărbatului de 31 de ani într-o instituție de detenție din Chișinău.

    „Noi considerăm că decesul a survenit, de fapt, cu o zi mai devreme, decât susțin organele de drept. Decesul a survenit nu în Penitenciarul 16, ci în izolatorul de anchetă. Noi știm cu siguranță că pentru el a fost chemat un echipaj de la urgență, care a recomandat transferul bărbatului într-o clinică psihiatrică. Șeful de gardă de la izolator a refuzat să facă asta", a declarat Vadim Vieru.

    Autoritățile au declarat anterior că Andrei Brăguța a decedat pe 26 august în Penitenciarul 16, care are și statut de clinică de psihiatrie. Versiunea oficială este că moartea a fost cauzată de pneumonie.

    Bărbatul a fost reținut pe 15 august curent pentru depășirea vitezei și conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. Reprezentanții Inspectoratului general al Poliției au declarat că în timpul reținerii el a avut un comportament agresiv și chiar l-ar fi lovit pe unul dintre polițiști. Din cauza acestui comportament, oamenii legii au apelat la judecătorul de instrucție, care l-a plasat pe Brăguță în arest în Penitenciarul 13.

    Andrei Brăguța se afla la evidență psihiatrică cu diagnosticul schizofrenie și din această cauză, potrivit avocaților, nu putea fi plasat nici în izolatorul de anchetă și nici în altă instituție de detenție de drept comun. Avocatul Vadim Vieru mai susține că polițiștii au fost informați despre această diagnoză, dat fiind faptul că imediat după reținere tatăl lui Brăguță i-a informat despre asta pe polițiști.

    „După reținere, tatăl difunctului a venit la Chișinău și i-a preîntâmpinat pe polițiști despre faptul că bărbatul are probleme psihice. De asemenea, el a transmis pastile, dar polițiștii au refuzat să accepte (pentru cel reținut, n.red.). Astfel, starea lui Andrei Brăguța s-a agravat mult", a relatat avocatul de la Promo-Lex.

    Potrivit juriștilor, cadavrul bărbatului trebuie să fie exhumat pentru a fi supus unei noi expertize.

    Vadim Vieru admite că de Andrei Brăguța și-au bătut joc în penitenciar atât polițiștii, cât și deținuții din celulă. Ulterior el a fost plasat într-o celulă separată și i s-a luat plapuma. El nu exclude că deținutul chiar a fost nevoit să doarmă la podeaua rece, iar atunci când a fost nevoie de asistență medicală calificată aceasta nu i-a fost oferită.

    Tematic

    Fostul director al penitenciarului în care a stat Filat a fost reținut
    HAOS în 20 de penitenciare: violențele şi incendiile se ţin lanţ
    Tagurile:
    expertiză, exhumare, avocați, Reținut, Penitenciarul 13, Penitenciar, Mort, Andrei Brăguța, Moldova
    Reguli de utilizareCOMENTARII


    Știrile Zilei