03:40 25 Februarie 2018
Chişinău-7°C
În direct
    Earthquake

    Inedit: Cutremur pe teritoriul Republicii Moldova, urmat de unul în România

    © AFP 2018/ Richter magnitude scale
    Moldova
    Sa primesc un link scurt
    2056 0 0

    Această noapte a surprins locuitorii Republicii Moldova cu un cutremur înregistrat chiar pe teritoriul țării

    BUCUREȘTI, 24 dec — Sputnik. Un cutremur a fost fixat în această noapte la ora 00:48:32 în Moldova, în apropiere de Cahul, la granița cu România, localizat manualpe coordonatele lat. 45.9271; lon 28.1439. Magnitudinea acestuia a constituit 2.1 și s-a produs la o adâncime de 29.9km.

    CITEȘTE și: Marele Cutremur — șeful seismologilor a pornit cronometrul: cât mai avem? >>>

    Cutremur în Moldova, hartă - captură ecran
    Cutremur în Moldova, hartă - captură ecran

    Acesta a fost urmat de un alt cutremur, deja pe teritoriul României, în județul Buzău, zona seismică Vrancea. Magnitudinea a fost mai maire, și anume de 3.2, iar adâncimea de 114.9km.

    Cutremure în România și Moldova, captură ecran
    Cutremure în România și Moldova, captură ecran

    Paza bună trece primejdia rea, e o vorbă care este valabilă și pentru problema cutremurelor în Republica Moldova. În ultimul secol, Carpații, considerați niște munți relativ tineri, au oferit deseori surprize neplăcute moldovenilor prin tot felul de mișcări tectonice.

    Cetățenii noștri își mai amintesc cele mai puternice seisme din 1977, 1986 și 1990, când în multe case individuale de la sate au apărut crăpături cât degetul sau mai mari.

    Reporterul Sputnik Moldova a încercat să afle la ce surprize ar trebuie să se aștepte locuitorii Republicii Moldova după o perioadă de liniște. La întrebările corespondentului Sputnik a răspuns directorul Centrului de Seismologie Experimentală, Ion Ilieș.

    Locuitorii Moldova s-ar putea aștepta la provocări din partea epicentrului din Vrancea în orice clipă. În calitate de savanți, nu putem spune exact când va avea loc acest seism puternic, însă acesta la sigur va avea loc, a declarat expertul. Potrivit lui Ion Ilieș, în cazul unor epicentre din Carpați, exact ca și în cazul altor epicentre din alte lanțuri muntoase, există perioade de pauză și perioade de activitate maximă. În ultimii ani, regimul seismic al zonei Vrancea s-a activat: cu o anumită periodicitate au loc cutremure cu o magnitudine de până la 6 grade.

    "În opinia noastră, e un fenomen benefic, pentru că e un regim normal pentru Vrancea. Datorită unor impulsuri medii, epicentrul se detensionează. Cu toate acestea, energia subterană nu se degajă complet, motiv pentru care ne-am putea aștepta la un cutremur puternic", subliniază specialistul.

    Seismologul afirmă că prognozarea unui seism puternic se poate face luând în considerație faptul că în ultimii ani nu au fost observate cutremure care ar fi depășit 7 grade pe Richter. Din acest considerent reiese că în perioada apropiată locuitorii Republicii ar putea să fie surprinși foarte neplăcut.

    Cu toate acestea, specialistul recomandă să ne păstrăm calmul în cazul în care cutremurul ne surprinde în apartamentul unui bloc și să ne poziționăm sub peretele de bază, sau să ne ascunde sub masă.

    Tematic

    Marele Cutremur - șeful seismologilor a pornit cronometrul: cât mai avem?
    Tagurile:
    Cahul, cutremur, Vrancea, Moldova, România
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei