00:48 25 Iunie 2019
În direct
  • EUR20.74
  • USD18.20
  • RUB0.29
  • RON4.40
  • UAH0.70
    Valentina Savina

    O moldoveancă, decorată de Vladimir Putin cu "Ordinul Prieteniei"

    © Sputnik / Miroslav Rotari
    Moldova
    Sa primesc un link scurt
    15530

    Primul Colegiu de Stat de Circ din Rusia, ce poartă numele lui Rumeanțev (Karandaș), este condus din anul 1995 de moldoveanca Valentina Savina.

    Concetățeana Republicii Moldova Valentina Savina, este stabilită la Moscova de peste 40 de ani, iar timp de 24 de ani conduce o instituție unică în lume - Colegiu de Stat de Circ din Rusia. Ea a fost bună prietenă cu celebrul actor și artist de circ Iurii Niculin, dar și cu alte personalități marcante ale culturii ruse.

    Pe parcursul anilor în care a condus instituția, Valentina Savin a reușit să păstreze și să dezvolte inițiativele unor pedagogi de frunte ai colegiului, ceea ce a permis menținerea succesiunii generațiilor și a celor mai bune tradiții ale școlii de circ rusești.

    "Am primit invitație în 1979 la Ministerul Culturii a Uniunii Sovietice, lucram în departamentul de Educație și dirijam școlile medii de muzică. La un moment dat, după șase luni de lucru, m-a chemat șefa și mi-a propus acest post. Eu m-am uitat mirată pentru că mi se părea că eu și circul suntem două lucruri incompatibile, la care ea mi-a spus că "pentru a dirija un proces de învățământ, nu este necesar să mergi pe sârmă. Însă anii au demonstrat că totul e posibil", a relatat directoarea.

    Mai mult decât atât, pe lângă numeroasele distincții pe care le are în palmares, la sfârșitul anului 2018 ea a fost distinsă de către președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, cu "Ordinul Prieteniei".

    "Nu este prima mea distincție, însă am avut emoții nemaipomenite. Îmi pare bine că în istoria școlii eu sunt prima care a obținut această distincție", a mărturisit Valentina Savin.

    Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

    Autor: Cristina Baș



    Știrile Zilei