10:10 16 Octombrie 2019
În direct
  • EUR19.29
  • USD17.51
  • RUB0.27
  • RON4.06
  • UAH0.71
    Reparația rețelelor electrice

    Moldova va primi bani pentru interconectarea rețelelor electrice cu cele din România

    © Sputnik / Михаил Воскресенский
    Moldova
    Sa primesc un link scurt
    50 0 0

    Republica Moldova a semnat trei acorduri de finanțare a unui proiect de interconectare a rețelilor electrice din Republica Moldova și România.

    CHIȘINĂU, 26 sept – Sputnik. Republica Moldova a semnat trei acorduri pentru finanțarea interconectării a rețelelor eletrice din Republica Moldova și cele din România.

    Astfel, pentru realizarea acestui proiect țara urmează să benificieze de o finanțare din partea BERD în valoarea de 100 milioane de euro, dintre care 60 milioane reprezintă un împrumut, iar 40 milioane – grant.

    Ceremonia de semnare a acordului între Ministerul Finanțelor și a Asociația Internațională de Dezvoltare privind Proiectul de Dezvoltare a Sistemului Energetic, întreprinderea de stat Moldelectrice și BERD.

    La eveniment au fost prezenți ministrul Finanțelor - Natalia Gavrilița, ministrul Economiei și Infrastructurii - Vadim Brînzan, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova - Peter Michalko, directorul oficiului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în Republica Moldova - Angela Sax, directorul oficiului Băncii Europene pentru Investiții în Republica Moldova - Antonio Castillo, directorul biroului Băncii Mondiale în Republica Moldova - Anna Akhalkatsi, precum și directorul Întreprinderii de Stat ”Moldelectrica”.

    Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, a declarat că, acest proiect va contribui la modernizarea sistemului energetic al Republicii Moldova prin construcția stației back-to-back la Vulcănești și construcția unei linii de interconectare între sudul țării și Chișinău.

    ”Este un proiect strategic pentru Republica Moldova și mulțumim partenerilor de dezvoltare pentru susținerea acestui proiect. Ministerul Finanțelor, în calitate de autoritate publică responsabilă de coordonare asistenței externe, va monitoriza cu mare interes cum va fi implementat acest proiect. Ne vom asigura că construcția se face la timp, iar banii sunt folosiți eficient”, a adăugat ministrul Finanțelor.

    Totodată, ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan a menționat că, acest proiect este unul de anvergură și va avea drept efect diminuarea tarifelor pentru energia electrică și va crește competitivitatea produselor și mărfurilor autohtone.

    La rândul său, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko a punctat că implementarea acestui proiect este un pas important în procesul de conectare la rețelele electrice ale Uniunii Europene.

    ”Este un proiect important pentru Republica Moldova și cetățenii ei care va conduce la diversificarea surselor energetice și va contribui direct la securitatea energetică a țării”, a spus Peter Michalko.

    Directorul oficiului Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare în Republica Moldova, Angela Sax, a lăudat efortul internațional coordonat de a sprijini Moldova în îmbunătățirea fiabilității sursei de energie. „BERD este încântată să-și unească forțele cu UE, Banca Mondială și Banca Europeană de Investiții pentru a ajuta Moldova să se integreze pe piața electrică europeană. Acest proiect este încă o ilustrare a instituțiilor internaționale care se adună pentru a sprijini dezvoltarea Moldovei și a infrastructurii sale în beneficiul tuturor oamenilor care locuiesc aici“, a conchis Angela Sax.

    Precizăm că, proiectul va fi implementat de către Întreprinderea de Stat ”Moldelectrica” în perioada 2019-2024.

    Tematic

    Ucraina și Moldova visează la gaz rusesc din România
    Ce s-a întâmplat cu cei patru moldoveni rătăciţi într-o pădure din România
    Topurile muzicale românești, dominate de soliști moldoveni
    România ar putea avea un minister pentru Relația cu Republica Moldova
    Pălinca românească salvează pruna moldovenească
    Soarta autostrăzii care va lega România și Republica Moldova și podul peste Prut
    Tagurile:
    republica Moldova, finanțare, electricitate


    Știrile Zilei