22:51 11 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.21
  • USD17.42
  • RUB0.27
  • RON4.03
  • UAH0.71
    Serviciul Fiscal de Stat

    Moldovenii poftiți la Fisc: 15 mii de scrisori expediate - detalii

    © Sputnik / Miroslav Rotari
    Moldova
    Sa primesc un link scurt
    44 0 0

    Funcționarii fiscali au expediat aproximativ 15 mii de scrisor în adresa cetățenilor moldoveni pentru a se prezenta la Fisc - iată care este motivul.

    CHIȘINĂU, 4 nov - Sputnik. Aproximativ 15 mii de scrisori au fost expediate de Fisc către cetățeni, începând cu luna octombrie curent. Scopul cestei acțiuni este de a verifica persoanele fizice privind îndeplinirea obligației de declarare și achitare a impozitului pe venit pentru perioadele fiscale ale anilor 2015-2018.

    ”Prin scrisorile în cauză, persoanele fizice sunt invitate la sediul Direcției deservire fiscală din aria de administrare cu solicitarea de prezentare a documentelor disponibile cu privire la suma venitului obținut și impozitul pe venit achitat”, anunță Fiscul printr-un comunicat.

    Funcționarii fiscali îi anunță pe contribuabili despre circumstanțele ce au stat la baza remiterii scrisorii de conformare și, ținând cont de drepturile și obligațiile contribuabililor, asigură determinarea corectă a obligației fiscale.

    Care au fost criteriile privind verificare

    Criteriile ce au stat la baza identificării persoanelor fizice față de care au fost inițiate acțiuni de verificare sunt următoarele:

         • Neprezentarea Declarației privind impozitul pe venit (Forma CET15 și/sau Forma CET18) de către contribuabilii care au obligația privind achitarea impozitului pe venit;

        • Utilizarea eronată de către persoane fizice a scutirilor;

        • Nedeclararea sau declararea incompletă a veniturilor obținute (se determină în baza datelor disponibile de Serviciul Fiscal de Stat) etc.

    Potrivit Fisc-ului, circa 3 mii 900 de persoane s-au prezentat deja la sediul Direcțiilor deservire fiscală, iar în majoritatea cazurilor s-a confirmat faptul onorării incorecte a obligațiilor fiscale la capitolul impozitul pe venit.

    Contribuabilii sunt îndemnați să prezinte declarația privind impozitul pe venit, să depună declarație corectată (în cazul în care cea depusă inițial conține erori) și să achite la buget suma obligației calculate suplimentar, în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte.

    Pentru mai multe informații vă puteți adresa la orice Direcție de deservire fiscală sau să sunați la Centrul Unic de Apel al SFS: 0 800 15 25.

    Tagurile:
    Moldoveni, FISC


    Știrile Zilei