20:35 19 Iunie 2021
În direct
  • EUR21.22
  • USD17.78
  • RUB0.24
  • RON4.31
  • UAH0.65
    Moldova
    Sa primesc un link scurt
    10305

    Președinții României, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei și Slovaciei, au felicitat-o pe Maia Sandu cu prilejul învestirii sale ca Președinte al Republicii Moldova și i-au promis sprijinul lor deplin.

    BUCUREȘTI, 24 dec - Sputnik. O declarație comună a Președinților României, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei și Slovaciei a fost transmisă astăzi în sprijinul Maiei Sandu cu prilejul învestirii sale ca Președinte al Republicii Moldova.

    Cei șapte președinți ai unor țări europene au felicitat-o pe Maia Sandu și au menționat că aceasta a primit un mandat ferm de la cetățenii Republicii Moldova, care așteaptă schimbări, o agendă de reforme mai ambițioasă, democrație și legături mai strânse cu Uniunea Europeană.

    ”În acest sens, ne exprimăm sprijinul nostru deplin pentru Maia Sandu și eforturile sale de a consolida implementarea reformelor, pe baza valorilor democratice, libertăților fundamentale și a statului de drept. O susținem pe doamna Președinte Maia Sandu în demersurile sale de a dezvolta în Republica Moldova un sistem democratic funcțional, care să reflecte voința cetățenilor Republicii Moldova”, se arată în declarația comună.

    Cei șapte președinți își arată și disponibilitatea de a împărtăși din experiența lor privind reformele și procesul de integrare europeană, demers care ar putea contribui la prosperitatea și bunăstarea Republicii Moldova, pe calea sa către Uniunea Europeană.

    În finalul declarației comune, președinții amintiți și-au reiterat sprijinul lor ferm pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, precum și pentru calea europeană aleasă de cetățenii Republicii Moldova.

    Tematic

    Maia Sandu a anunțat când Klaus Iohannis va vizita Chișinăul
    Maia Sandu insistă ca Rusia să-și retragă trupele din Transnistria
    Maia Sandu a explicat cum vede relația dintre Moldova și NATO
    Tagurile:
    Maia Sandu

    Știrile Zilei