12:12 15 Decembrie 2017
Chişinău+ 4°C
În direct
    Elena Băsescu împreună cu fostul soț

    Cât de bogată este Elena Băsescu după divorț

    © Photo: FB/ ElenaBasescuOficial
    MONDEN
    Sa primesc un link scurt
    7902

    Mezina fostului președinte al României, Elena Băsescu, a divorțat de Bogdan Ionescu în luna septembrie a anului trecut

    CHIȘINĂU, 19 apr — Sputnik. Cei doi au anunțat atunci pe o rețea de socializare că au ales să se separe amiabil, prin procedură notarială.

    "EBA" nu i-a cerut fostului său soț, zis "Syda", pensie alimentară, urmând ca aceștia să împartă doar banii dobândiți în urma căsătoriei.

    Astfel, fiica cea mică a lui Traian Băsescu a rămas cu copiii în apartamentul în care a locuit împreună cu fostul soț. Totodată, Elena și Bogdan împărțit 301.555 de euro, potrivit bugetul.ro.

    Suma respectivă ar fi fost adunată la nunta celor doi.

    Amintim că în declarația de avere din 2013, Elena Băsescu, pe atunci europarlamentar, a indicat la rubrica „active financiare" patru conturi pe numele ei și al lui Bogdan Ionescu, conturi care au fost deschise în 2012, anul nunții lor. Acestea au fost completate cu explicația „cont comun-certificat căsătorie". Două conturi erau de câte 100.000 de euro, unul de 157.800 de euro, iar altul de 102.500 de euro. Suma totală strânsă la nuntă se ridica la 459.780 de euro.

    În declarația de avere din 2014, Elena a trecut aceleași conturi, numai că suma totala era de 301.555 de euro, de unde ar rezulta că suma de 158.225 de euro, care lipsea din noua declarație, fusese folosită pentru cumpărarea apartamentului în care au locuit.

    Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.

    Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>

    Accesaţi aplicaţiile pentru Android >>

    Urmărește-ne pe rețelele de socializare:

    |Sputnik Moldova pe Facebook |@sputnikmoldova pe Twitter |Sputnik Moldova pe VK| |Sputnik Moldova pe OK |Sputnik Moldova pe GPlus+|

    Tematic

    Emoții pentru Băsescu. Fiica sa, citată la DNA într-un dosar de corupție
    Tagurile:
    Enena Băsescu
    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei