00:14 30 Octombrie 2020
În direct
  • EUR19.99
  • USD17.03
  • RUB0.22
  • RON4.10
  • UAH0.60
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    • Bucureștiul în pandemie
    © Sputnik / Georgiana Arsene
    Bucureștiul în pandemie. Bătrâni care își vând lucrurile din casă

    Capitala României trece și ea, ca surorile sale din lume, prin greaua încercare pricinuită de pandemia de coronavirus. Dacă s-a adaptat sau nu noilor provocări, rămâne de văzut…

    Un început de săptămână de toamnă, cu nimic diferit de altele de până acum ale lui 2020 – poate cu mai mult soare, dar asta e altceva – m-a purtat prin București. Un loc în care sublimul și grotescul sunt la ele acasă, conviețuind paradoxal de bine împreună, ajungând până în punctul în care se confundă. Chestie de gusturi, ar spune unii…

    Pandemia de coronavirus nu a luat bucureștenilor și celor aflați în trecere prin Capitala României bucuria de a trăi, însă se poate vedea o anume grabă, o fugă de colo-colo, un neastâmpăr. Poate e doar o părere și abia acum văd mai bine oamenii…

    Măștile pe care mulți le poartă și în aer liber, în spații deschise, îmi readuc aminte că trăim vremuri grele, de pandemie.

    Pe câte o bancă, un om al străzii stă. Nu așteaptă nimic, că nu are ce și nici nu cred că se gândește la mare lucru. Privirea goală cu care se uită în depărtare este edificatoare.

    Biserica, în schimb, este un loc în care credincioșii se tot adună. Se roagă, aprind lumânări și speră la mai bine. Un bătrân fără mască de protecție stă în ușa locului unde se aprind lumânări. Mă întreabă, cu glas stins, dacă vreau să îi aprind și lui cele două candele mici, la morți. Îl ajut.

    În Centrul Vechi, terasele sunt aproape goale. Ici-colo mai vezi câte o pereche sau un grup mic care stau la mese. În rest, bate vântul. Poate de vină e și ora la care am trecut pe acolo: e după-amiază, iar locul se aglomerează o dată cu lăsarea întunericului.

    Mai încolo, spre Banca Națională a României, un bătrân cântă la acordeon. E aceeași melodie pe care o tot repetă. Sunetele se pierd în aer, iar omul reia și reia bucata muzicală, sperând să ”smulgă” trecătorilor câțiva bănuți.

    Mai încolo, spre Unirii, un bărbat, zdravăn de muncă, cerșește. Când îl întreb dacă e de acord să îi fac o poză – și, speram eu, să îi smulg câteva vorbe – ascunde hârtia pe care o ținea în brațe și mă refuză.

    ”Mi-e foame”, scria pe hârtia pe care omul o arăta trecătorilor.

    Poate cea mai impresionantă parte a scurtei mele călătorii a reprezentat-o întâlnirea cu un băiețel. Regret acum că nu am avut inspirația de moment să îl fotografiez. O să vă explic imediat de ce.

    Stăteam la o terasă și un copilaș – nu cred că avea mai mult de 8 ani – curat îmbrăcat, s-a apropiat de mine. Ținea în mâini o pungă cu mai multe pachete de batiste nazale. Arătând spre pachet, băiatul m-a întrebat dacă nu vreau să cumpăr unul.

    ”Un leu”, a spus micuțul.

    Cu toate că am geanta burdușită de șervețele – umede și uscate – am cumpărat un pachet de la copil care a plecat, apoi, să ”își vândă marfa” mai departe. Nu l-am întrebat nimic: cine știe ce era în sufletul său?

    În fața unor asemenea situații, magazinele care și-au închis obloanele, declarațiile politicienilor, supărările credincioșilor că nu pot merge în pelerinaj și altele devin nesemnificative…

    Тема:
    Coronavirus în România, Moldova și în lume (1329)
    Tagurile:
    Pandemie, București

    Mai multe reportaje foto

    Știrile Zilei