04:50 25 Iunie 2017
Chişinău+ 18°C
În direct
    Dacian Cioloș

    Cioloş: România va ajuta Moldova condiţionat şi în funcţie de posibilităţi

    Politică
    Sa primesc un link scurt
    1601

    Guvernul de la Bucureşti ar putea să ajute, în principiu, guvernul de la Chişinău, în funcţie de posibilităţi. Dar pentru asta executivul moldovean va trebui să îndeplinească condiţiile guvernului român şi să aştepte ratificarea şi promulgarea acordului de împrumut semnat în 2015 între cele două guverne.

    CHIŞINĂU, 26 ian – Sputnik. Premierul român, Dacian Cioloş, a susţinut marţi o conferinţă de presă împreună cu omologul său moldovean, Pavel Filip. Potrivit lui Cioloş, Bucureştiul ar putea să acorde în timpul apropiat o primă tranşă din creditul rambursabil promis Chişinăului, doar dacă Guvernul Filip va reuşi să îndeplinească mai multe condiţii cerute de România.

    Cioloş a subliniat că acordarea primei tranşe din creditul rambursabil în mărime de 150 de milioane de euro va depinde în mare măsură de prima discuţie cu misiunea FMI, ce urmează să vină în curând la Chişinău.

    „Nu vom aştepta semnarea acordului cu FMI, dar vom lua în considerare concluziile ce vor putea fi trase din această primă vizită a misiunii FMI în Republica Moldova”, a spus Cioloş.

    Premierul român l-a spus omologului său moldovean, de faţă cu presa, că „cetăţenii Republicii Moldova au aşteptări foarte mari faţă de autorităţile de la Chişinău”, iar „autoritatea guvernului Republicii Moldova depinde de capacitatea acestuia de a lua măsuri şi de a face reforme”.

    De asemenea, Cioloş i-a sugerat lui Filip să ţină cont de doleanţele societăţii civile, ale protestatarilor, ale României şi ale partenerilor occidentali.

    În condiţiile în care guvernul condus de Pavel Filip va reuşi să demonstreze că este axat pe reforme şi că urmează parcursul european, România este gata să sprijine Republica Moldova şi programul de reforme al guvernului, a mai menţionat Cioloş.

    Potrivit lui, stabilitatea politică din ţara noastră este importantă nu doar pentru continuarea reformelor, ci şi pentru securitatea regiunii.

    Dacian Cioloş a oferit şi unele detalii privind sprijinul pe care Guvernul României ar fi dispus să-l acorde guvernului de la Chişinău.  Oficialul român a menţionat că întâi de toate va fi examinată posibilitatea acordării unui ajutor direct cetăţenilor moldoveni care se află într-o situaţie precară. În acest scop, la ora actuală autorităţile române examinează posibilităţile de care dispun şi în funcţie de mijloacele disponibile vor lua în timpul apropiat o decizie.

    Cât priveşte acordarea creditului rambursabil, asta depinde de capacitatea guvernului moldovean de a demonstra că este proeuropean şi axat pe reforme, de rezultatul discuţiilor cu FMI, dar şi de viteza cu care acordul respectiv va fi ratificat de Parlamentul de la Bucureşti, precum şi de faptul dacă preşedintele român va promulga documentul. Prima tranşă ar putea fi de 60 de milioane de euro.

    Premierul Cioloş nu a făcut alte precizări despre restul tranşelor din acest credit.

    Reguli de utilizareCOMENTARII




    Știrile Zilei