10:31 12 Noiembrie 2019
În direct
  • EUR19.22
  • USD17.43
  • RUB0.27
  • RON4.04
  • UAH0.71
    Oleg Malghinov și Preafericitul Daniel

    Patriarhia Română își pune speranțe în noul ambasador al Rusiei

    basilica.ro
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    5522

    Patriarhia Română și-a exprimat speranța că noul ambasador rus la București va fi la fel de echilibrat și înțelept precum este actualul diplomat Oleg Malghinov, care își încheie mandatul în România.

    BUCUREȘTI, 7 iulie — Sputnik. Ambasadorul Federației Ruse la București, Oleg Malghinov, a avut o întrevedere cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, se spune într-un comunicat de presă al patriarhiei.

    Ambasadorul rus a subliniat în cadrul întrevederii că "în timpul misiunii diplomatice în România a putut cunoaşte mai bine cultura, tradiţia şi spiritualitatea poporului român majoritar ortodox". În acelaşi timp, el a apreciat „rolul important pe care Biserica Ortodoxă Română îl are în societatea românească prin promovarea valorilor evanghelice ale păcii şi bunei înţelegeri în plan intern, precum şi în cultivarea relaţiilor interortodoxe şi intercreştine".

    Patriarhul a mulțumit ambasadorul rus pentru echilibrul și înțelepciunea manifestată în timpul mandatului său diplomatic, exprimând speranța că această atitudine va fi continuată și de noul ambasador al Federației Ruse la București.

    Capul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat "importanța dialogului bilateral între Patriarhia Română şi Patriarhia Moscovei ca premisă a cooperării şi cultivării relaţiilor frăţeşti în domeniile cultural, educațional și spiritual".

    Oleg Malghinov își încheie mandatul de ambasador al Federației Ruse la București, urmând să fie înlocuit la postul său de Valerii Kuzmin, fost ambasador al Rusiei la Chișinău.



    Știrile Zilei