15:46 18 Octombrie 2017
Chişinău+ 17°C
În direct
    Căști

    Revoltător: fonduri europene pentru supravegherea românilor de către SRI

    © Sputnik/ Руслан Кривобок
    Politică
    Sa primesc un link scurt
    2913

    Serviciul Român de Informații a câștigat un proiect finanțat din fonduri europene, prin care intenționează să realizeze o supraveghere în masă a tuturor românilor, arată organizația APADOR-CH, într-o scrisoare deschisă, în care argumentează că un astfel de proiect încalcă drepturile europene.

    BUCUREŞTI, 8 aug — Sputnik. Potrivit Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului în România — Comitetul Helsinki, SRI intenționează să achiziționeze, prin fonduri europene, echipamente în valoare de 25 de milioane de Euro, informează banatulazi.ro

    Scrisoarea deschisă a fost trimisă mai multor instituții naționale și europene: Comisia Europeană, Ministerul Fondurilor Europene, Primul Ministru, MCSI, Comisia de control a SRI, CSAT. Asociația atrage atenția că proiectul, denumit „SII Analytics", constă în implementarea unui adevărat sistem informatic „Big Brother", fără să existe nicio măsură care să garanteze că drepturile cetățenești nu vor fi încălcate.

    Accesul necontrolat la orice informație despre toți cetățenii, realizarea unor fișe „de bună purtare" pentru fiecare cetățean, implementarea unor sisteme de „recunoaștere facială" sunt câteva dintre chestiunile care stârnesc îngrijorare semnatarilor scrisorii deschise.

    Un astfel de sistem ar permite colectarea oricăror informații despre toți cetățenii dintr-un agregat de bazele de date ale instituțiilor publice românești. Mai mult, pe baza informațiilor adunate din toate bazele de date guvernamentale, oricărui cetățean i se va putea întocmi o „fișă de bună purtare" și i se va face o „analiză comportamentală". Fișele respective, care vor putea fi făcute inclusiv unor viitorii parlamentari, judecători, procurori sau antreprenori, vor putea fi folosite în scopuri nelimitate și puse în legătură cu alte informații publice (de exemplu, de pe un cont de Facebook), pentru a fi create profile individuale.

    Folosind bazele de date agregate, SRI va avea acces necontrolat la orice informație despre toți cetățenii, avertizează APADOR-CH, adăugând că în prezent acest aspect nu este reglementat în legislația românească.

    „Acest proiect, de exemplu, prevede că informațiile despre cetățeni pot fi accesate de pe un număr uriaș de terminale (peste 750), deci practic orice persoană din cele peste 1000 ce vor avea acces la sistem va avea posibilitatea să îl folosească și în orice scop personal, fără a putea fi controlate efectiv sau fără ca cetățeanul să știe", arată semnatarii scrisorii.

    Asociația informează că proiectul a fost depus pe 9.06.2016, la numai o zi după ce a fost lansat public apelul pentru fondurile europene structurale (axa 2 — OS 2.3), și că a fost aprobat imediat, chiar dacă e vorba de un proiect care încalcă drepturi fundamentale — dreptul la viața privată și la protecția datelor cu caracter personal (Art 7 și 8) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În prezent, SRI a organizat deja o licitație pentru achiziționarea echipamentelor.

    Semnatarii mai precizează că, potrivit legii, SRI nu are nicio competență în domeniul eGuvernării sau în „dezvoltarea funcției de prevenție, detectare și luare de măsuri pentru reducerea redundanței plăților în zona publică" — scopurile declarate ale proiectului. Mai mult, din capitolele de „Recunoaștere facială" sau „Interceptarea comunicațiilor" din documentul explicativ, reiese că proiectul are de fapt un scop ascuns, și anume supravegherea în masă a întregii populații.

    „Baza de date de recunoaștere facială cu aproximativ 50-60 de milioane de imagini frontale (gen carte de identitate sau pașapoarte), la care SRI are acces nelimitat și nesupravegheat, nu are nici o utilitate/justificare în „prevenirea fraudei", așa cum pretinde SRI în descrierea proiectului, fiind de fapt o formă de spionare a vieții private a tuturor cetățenilor", se arată în scrisoarea deschisă.

    Semnatarii scrisorii publice solicită anularea proiectului și a licitației și organizarea unei dezbateri publice cu privire la rolul exact al SRI în societatea românească și a legislației conexe. 

    Reguli de utilizareCOMENTARII



    Știrile Zilei